miercuri, 15 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Economie

IMM-urile cer sprijin urgent de la Guvern pe fondul exploziei costurilor

Nicoleta Oprea · 15 aprilie 2026 · Actualizat: 17:51
sprijin IMM

Președintele IMM România, Florin Jianu, cere Guvernului să urmeze exemplul altor țări europene și să implementeze programe de sprijin pentru mediul de afaceri. Companiile românești se confruntă cu creșteri importante ale costurilor de producție, de la materii prime și utilități până la salarii, ceea ce le afectează direct profitabilitatea.

În multe cazuri, aceste scumpiri nu mai pot fi transferate integral în prețurile către consumatori.

Organizația patronală explică faptul că firmele încearcă să nu își piardă clienții și, asa ca, sunt forțate să accepte o comprimare a marjelor de profit. Scăderea puterii de cumpărare a populației agravează situația, pentru că determină o reducere a cererii generale pentru bunuri și servicii. Astfel, întreaga economie resimte o presiune tot mai mare, iar fluxurile de numerar sunt grav perturbate de volatilitatea veniturilor.

Victor Negrescu avertizează Guvernul prețurile la carburant sunt o problemă de trai
RecomandariVictor Negrescu avertizează Guvernul prețurile la carburant sunt o problemă de trai

Costuri în lanț și comportament de criză

Impactul inflației ridicate din primul trimestru al anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, pune presiuni economice puternice asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Deși se observă o stabilizare față de trimestrul anterior, nivelul general al prețurilor continuă să afecteze negativ mediul de afaceri, arată reprezentanții IMM România, citați de Agerpres.

Mai exact, fiecare sector economic este lovit în mod diferit, dar la fel de puternic.

„Comerţul resimte schimbări în comportamentul consumatorilor ce se orientează către produse mai ieftine, serviciile sunt afectate de scăderea cererii, iar sectorul industrial este puternic lovit nu doar de creşterile salariale, dar şi de creşterea costurilor cu energia şi materiile prime. Fluxurile de numerar sunt perturbate de creşterea costurilor şi volatilitatea veniturilor, punând presiuni suplimentare asupra tuturor agenţilor economici”, se precizează în comunicatul organizației.

AUR conduce sondajele cu 40% iar certurile din Coaliție țin Guvernul în viață
RecomandariAUR conduce sondajele cu 40% iar certurile din Coaliție țin Guvernul în viață

Apel pentru susținerea industriei strategice

Florin Jianu insistă că România trebuie să acționeze rapid și să susțină sectoarele esențiale pentru a depăși criza actuală. El indică în special industria petrochimică și producția de îngrășăminte pentru agricultură ca fiind domenii care au nevoie de intervenție imediată.

Și asta în condițiile în care producătorii agricoli sunt deja afectați de creșterea prețurilor la combustibili și de încetarea importurilor de fertilizatori din zona Golfului Persic.

„Criza actuală arată necesitatea implementării măsurilor de sprijin în sectoarele esenţiale pentru economia României, în special pentru dezvoltarea industriei petrochimice şi producţiei de îngrăşăminte pentru agricultură, în condiţiile afectării producătorilor agricoli de creşterea preţurilor la combustibili şi încetării importurilor de fertilizatori din zona Golfului Persic, coroborat cu eliminarea plafonării preţului la gazele naturale din 1 aprilie 2026 pentru întreprinderi. România trebuie să urmeze exemplul celorlalte ţări europene, care implementează programe de sprjin pentru mediul de afaceri în vederea depăşirii crizei actuale, şi să susţină companiile româneşti”, a declarat Florin Jianu, conform comunicatului citat de Agerpres.

Guvernul introduce accizele dinamice la carburanți pentru a tempera prețurile
RecomandariGuvernul introduce accizele dinamice la carburanți pentru a tempera prețurile

Eliminarea plafonării prețului la gazele naturale pentru companii, aplicată de la 1 aprilie 2026, a adăugat o presiune suplimentară pe costurile de producție, în special pentru firmele din industrie.