În Bucureşti, compania Amazon Web Services deschide primul său birou

132

Amazon Web Services (AWS) va deschide primul său birou în Bucureşti, extinzându-şi echipa care sprijină numărul tot mai mare de clienţi şi parteneri din România, informează compania.

Astfel, „Account manageri, manageri de parteneri, arhitecţi de soluţii, precum şi alte roluri de suport vor sprijini organizaţiile româneşti de toate dimensiunile pe măsură ce fac tranziţia către AWS. Avira, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, Bit Soft, BITSoftware, City Insurance, Enel România, Nova Power & Gas, Superbet, The Third Iteration, Thinslices, UiPath şi multe altele se numără printre întreprinderile de top din România şi startup-urile cu cea mai rapidă creştere care folosesc AWS pentru a-şi dezvolta şi reinventa afacerile. Clienţii români folosesc AWS pentru a rula o gamă completă de funcţionalităţi, de la aplicaţii mobile, web şi sociale, la medii de dezvoltare şi testare, analize Big Data, aplicaţii de afaceri pentru întreprinderi, Internet of Things (IoT), inteligenţă artificială (AI) şi machine learning (ML), precum şi aplicaţii critice”, se arată în comunicatul companiei transmis miercuri AGERPRES.

În viziunea sa Przemek Szuder, lider AWS Europa Centrală şi de Est, a apreciat că România dispune de resurse incredibile de talent şi de profesionişti IT foarte bine pregătiţi şi creativi care vorbesc multiple limbi străine şi care dezvoltă aplicaţii software inovative.

„În plus, găzduieşte multe companii româneşti importante şi startup-uri cu o creştere rapidă, care deschid calea în domeniul inovării digitale. Având în vedere că Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi se numără printre centrele IT cu cea mai rapidă creştere din Europa, considerăm că România este o locaţie foarte bună pentru afaceri şi dorim să continuăm extinderea prezenţei locale”, a declarat Przemek Szuder.

La rândul său, ministrul român al Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că, după decizia UE de a găzdui Centrul European de Competenţe în domeniul securităţii cibernetice în România, investiţia AWS consolidează poziţia ţării de centru european de inovaţie.

„Ne bucurăm că AWS şi-a deschis cel mai nou birou în România. Acest anunţ reafirmă poziţia ţării noastre drept un loc atractiv pentru investiţii, alimentat de un volum mare de programatori talentaţi. După decizia UE de a găzdui Centrul European de Competenţe în domeniul securităţii cibernetice în România, investiţia AWS consolidează poziţia ţării noastre de centru European de inovaţie. De asemenea, această investiţie va stimula adoptarea tehnologiilor avansate bazate pe cloud, precum Inteligenţa Artificială, Machine Learning şi Internet of Things, contribuind în acelaşi timp la timp la o tranziţie sigură către aceste noi tehnologii”, a arătat oficialul român.

Deschiderea noului birou vine după lansarea Centrului de Dezvoltare AWS din 2018 şi a Amazon CloudFront Edge Location din 2020 – ambele situate în Bucureşti. Centrul de dezvoltare găzduieşte echipele AWS care lucrează la tehnologii cheie pentru serviciul Amazon Elastic Compute Cloud (Amazon EC2). Amazon CloudFront este un content delivery network (CDN) rapid, care livrează în siguranţă date, videoclipuri, aplicaţii şi interfeţe API către clienţi la nivel global, cu o latenţă redusă şi la o viteză de transfer rapidă.

Iar AWS sprijină dezvoltatorii din regiune, împreună cu AWS Training Partners, Bittnet şi Fast Lane CEE, oferind cursuri de formare, atât în sala de clasă cât şi în format digital. Instructorii din cadrul programului AWS Authorized Instructor Program oferă cursuri AWS Training Partner. Clienţii AWS au avantajul de a-şi îmbunătăţi abilităţile tehnologice prin participarea la programele AWS Training, care sunt oferite de instructori având cunoştinţe locale despre piaţă, cultură şi mediul de lucru.

De mulţi ani, AWS sprijină comunitatea românească de startup-uri prin aducerea în ţară a unor programe precum AWS Activate. AWS Activate oferă startup-urilor resursele de care au nevoie pentru a începe să lucreze cu AWS – inclusiv credite de până la 100.000 de dolari (USD), instruire şi sprijin, precum şi contact cu incubatoare, acceleratoare şi firme de tip venture capital, precum Catalyst, Early Games, Gapminder, Impact HUB, Neogen, RocaX, SeedBlink, Startarium, Techcellerator şi Transilvania IT. Câteva dintre start-up-urile care folosesc serviciile AWS pentru a inova, a-şi reduce costurile şi a se dezvolta în cloud sunt 123 FormBuilder, Blugento, Elrond, Kinderpedia şi Themeisle.

Odată cu adopţia rapidă a AWS în rândul dezvoltatorilor, startup-urilor şi companiilor din România, comunităţile au lansat grupuri de utilizatori AWS, cu peste 1.100 de utilizatori activi în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Totodată, AWS sprijină sistemul de învăţământ din România cu AWS Educate, un program cuprinzător pentru dezvoltarea competenţelor în cloud computing pentru elevii cu vârste de peste 16 ani. Printre instituţiile membre AWS Educate se numără Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea din Oradea, Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Universitatea Valahia din Târgovişte.

De peste 15 ani, Amazon Web Services este cea mai cuprinzătoare şi cea mai adoptată platformă cloud din lume. AWS şi-a extins continuu serviciile pentru a susţine orice funcţionalitate în cloud şi are acum în portofoliu peste 200 de servicii complete pentru compute, storage, baze de date, networking, analytics, inteligenţă artificială şi machine learning, Internet of Things (IoT), securitate, hybrid, realitate virtuală şi augmentată, operând în 80 de Zone de Disponibilitate din 25 de regiuni geografice, având planuri de extindere cu încă 15 Zone de Disponibilitate în cinci Regiuni AWS – în Australia, India, Indonezia, Spania şi Elveţia. Milioane de clienţi – inclusiv startup-uri cu creştere rapidă, companii mici sau mari dar şi agenţii guvernamentale – au încredere şi folosesc serviciile AWS pentru a-şi gestiona infrastructura, pentru a deveni mai agili şi pentru a-şi reduce costurile de operare.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata