vineri, 24 aprilie 2026 ☀️Columbus18°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Actuale

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă cu valori maxime de 39 de grade, până la sfârşitul săptămânii

Cristina Badea · 29 iulie 2021 · Actualizat: 08:09
val de canicula 840x500 1

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că iisconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat în Bucureşti, până la sfârşitul acestei săptămâni, iar temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade Celsius. 

Astfel, în intervalul 29 iulie, ora 10:00 – 1 august, ora 22:00, în Capitală vremea se va menţine caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, precizează ANM.

În perioada de referinţă, valorile temperaturii maxime se vor situa în jurul a 38 – 39 de grade, iar temperatura minimă va avea valori, în general, de 20 – 22 de grade.

Vremea de Paște în București. ANM anunță maxime de 17 grade în Capitală
RecomandariVremea de Paște în București. ANM anunță maxime de 17 grade în Capitală

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu excepţia după-amiezei şi a serii de joi (29 iulie), când vor fi condiţii pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice.

De altfel, ANM a emis, joi, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă şi instabilitate atmosferică, valabile în mare parte din ţară, până duminică, 1 august.