În Europa, criza demografică prin promovarea economiilor individuale pentru pensii, nu este o soluţie

Guvernele europene încearcă să abordeze provocările financiare determinate de îmbătrânirea populației prin promovarea economiilor individuale pentru pensii. Această strategie vine în contextul unor piețe financiare stagnante, intenția de a stimula antreprenoriatul și dorința de a reduce presiunea pe cheltuielile publice. Cu toate acestea, creșterea depozitelor private nu rezolvă provocările fundamentale pe care le aduce îmbătrânirea populației.

Care sunt provocările demografice din Europa?

Națiunile Unite avertizează că până în 2100, populația activă a Europei (între 20 și 64 de ani) va scădea cu 31%, în timp ce numărul celor de peste 65 de ani va crește cu 21%. Această schimbare demografică preconizează o povară mai mare pe umerii celor mai tineri, având în vedere că speranța de viață este mai mare și, prin urmare, pensionarii mai numeroși.

Pe de altă parte, Proiectul National Transfer Accounts estimează că seniorii vor ajunge să consume 57% din producția economică, față de 30% în prezent.

Reformele sistemului de pensii

Încercările de a prelungi perioada activă de muncă întâmpină obstacole. De exemplu, în Franța, propunerea de a crește vârsta de pensionare la 64 de ani a fost suspendată. Germania, prin reduceri de taxe pentru cei care aleg să lucreze după 67 de ani, nu a reușit să limiteze numărul pensionărilor anticipate. Aceste provocări implică o presiune semnificativă asupra bugetelor naționale.

Pensiile din majoritatea țărilor europene sunt suportate din taxe colectate de la angajați. În țări precum Franța, Germania, Italia și Spania, mai mult de două treimi din veniturile pensionarilor provin din astfel de transferuri, nu din economii personale.

Modele de pensii tradiționale și alternativele

Actualele sisteme de pensii sunt inspirate de modelul Otto von Bismarck din 1880. Acestea promit pensii generoase, legate de câștigurile individului, însă angajamentele lor nefinanțate sunt adesea de patru ori mai mari decât PIB-ul anual, conform estimărilor Bruegel.

Din aceste cauze, instituții precum Centre for European Policy și Curtea Europeană de Conturi recomandă consolidarea pensiilor private susținute de angajatori. În 2022, Uniunea Europeană a lansat un produs de pensie personală pan-european, însă adoptarea acestuia a fost limitată.

Astfel, există o tendință de a adopta modele de pensii similare celor din Danemarca, Țările de Jos și Regatul Unit, unde se pune accent pe pensii universale cu rată fixă și scheme robuste de economii private.

Limitările analogiilor financiare?

Totuși, această mișcare spre economii individuale poate fi bazată pe o analogie greșită între gospodării și stat. La nivel personal, economisirea anuală ajută la asigurarea unui viitor financiar stabil.

Însă, la nivel național, valoarea acțiunilor și obligațiunilor depinde de activitatea economică viitoare, iar într-o populație îmbătrânită, proporția redusă de lucrători poate duce la deprecierea acestor active.

În societăți cu o populație îmbătrânită, prețurile activelor ar putea scădea, iar inflația ar putea crește. În aceste condiții, economiile private nu pot schimba raportul demografic care indică o scădere a lucrătorilor activi în raport cu pensionarii.

Impactul investițiilor private

Un argument des invocat în favoarea economiilor individuale este că țările cu rate mari de economisire devin ulterior mai productive. Însă, analizând datele, țările cu fonduri de pensii mari nu investesc semnificativ mai mult.

De exemplu, în Franța și Danemarca, formarea brută de capital fix este de aproximativ 23% din PIB, chiar dacă activele de pensii au proporții semnificativ diferite.

Este cert că un sector vast al fondurilor de pensii poate reduce costurile de capital pentru companii. Cu toate acestea, îmbătrânirea populației va reduce capacitatea fondurilor de a-și asuma riscuri, multe fonduri având deja mai multe plăți decât contribuții.

Provocările sistemelor de pensii pentru inegalitate

Unul dintre aspectele clare este că seniorii se confruntă cu o inegalitate crescută în țările cu pensii publice restrânse. Costurile administrative ridicate ale sistemelor private nu pot elimina necesitatea subvențiilor pentru cei în vârstă. De asemenea, distribuția inechitabilă a avuției asigură că doar o mică parte a populației poate investi semnificativ pentru viitor.

În final, este evident că nicio soluție de reformare a sistemului de pensii nu poate elimina nevoia de a prelungi viața activă. Demografiile schimbătoare cer ajustări de substanță în politicile de muncă și pensii, fără a ne baza exclusiv pe economii private.