În Siria, peste 1500 de persoane au fost ucise de apropiaţii fostului dictator Bashar al-Assad

De Jurnalul Național 79 citiri
7 min citire

 

Ministrul de Apărare al Siriei a anunțat că a finalizat o operațiune militară în regiunea de Vest a țării, după câteva zile de violențe în urma cărora sute de oameni au fost uciși. Forțele de securitate i-au „neutralizat” pe loialiștii fostului dictator Bashar al-Assad în mai multe orașe din provinciile Latakia și Tartous și au deschis „calea pentru ca viața să revină la normalitate”, a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, potrivit BBC.

Oamenii au fost ucişi pentru a se răzbuna pe membrii sectei minoritate Alawite, din care face parte și Assad

Un grup de monitorizare a spus că peste 1500 de persoane au fost ucise, începând de joi, inclusiv 1.068 de civili. Bărbați înarmați, loiali guvernului sunnit, au fost acuzați că i-au ucis pentru a se răzbuna pe membrii sectei minoritate Alawite, din care face parte și Assad.

Președintele interimar al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a spus că un comitet independent va ancheta uciderile și a insistat că cei responsabili vor ajunge în fața justiției.

De la ofensiva rebelilor condusă de Ahmed al-Sharaa în urma căreia Bashar al-Assad a fugit la Moscova, după 13 ani de război civil devastator în care au murit 600.000 de oameni și 12 milioane au devenit refugiați, nu au mai avut loc astfel de violențe.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Hassan Abdul Ghani a anunțat pe X că operațiunea de securitate din Latakia și Tartous s-a încheiat după ce „au fost atinse toate obiectivele”.

Astfel, „Forțele noastre au neutralizat celulele de securitate și rămășițele fostului regim din orașele al-Mukhtareyah, al-Mazairaa, regiunea al-Zobar și din alte locații din provincia Latakia, precum și din orașele Dalia, Tanita și Qadmous din provincia Tartous, ceea ce a însemnat că au fost îndepărtate toate amenințările, iar zona a fost securizată. Ne pregătim pentru revenirea la viața normală și lucrăm să întărim securitatea și stabilitate”, a spus el.

„Comitetului de anchetă să investigheze circumstanțele acestor incidente, să verifice faptele și să aducă dreptate pentru cei oprimați”

Abdul Ghani a promis, de asemenea, că forțele de securitate vor permite „comitetului de anchetă să investigheze circumstanțele acestor incidente, să verifice faptele și să aducă dreptate pentru cei oprimați.”

Într-un interviu, președintele interimar al Siriei a recunoscut că au fost mai multe „nereguli”, după ce au izbucnit violențele și a promis că-i va pedepsi pe cei responsabili, inclusiv pe proprii aliați dacă este necesar.

Ahmed al-Sharaa a spus, „Siria este un stat de drept. Justiția își va urma cursul pentru toți. Trebuie să îi apărăm pe cei oprimați și nu acceptăm ca sângele care a fost vărsat nedrept să scape nepedepsit, chiar și printre apropiații noștri”.

Guvernul a lansat o operațiune în provincia Latakia, drept răspuns la insurgența în creștere a celor care încă îi sunt loiali lui Bashar al-Assad. Regiunea este inima sectei Alawite, din care făceau parte atât dictatorul cât și mulți din nomenclatură.

Joi, personalul de securitate a fost prins într-o ambuscată de bărbați înarmați în orașul Jableh în timp ce încercau să aresteze un oficial din regimul Assad dat în urmărire. 13 ofițeri a fost uciși. Forțele de securitate au răspuns prin a suplimenta forțele din regiune, iar în următoarele patru zile au luat cu asalt multe orașe și sale Alawite, unde localnicii spun că au ucis din răzbunare și au furat.

„Vecinii noștri au fost uciși, inclusiv copiii. Au venit și au luat totul, aurul, tot. Au furat toate mașinile din cartier. S-au dus la supermarket și au luat tot de pe rafturi. Ne așteptam să ne vină rândul. Nu am știut când se va întâmpla. Am văzut moartea, am văzut oameni murind în fața noastră și acum toți prietenii noștri, vecinii noștri, nu mai sunt. Au omorât oameni nevinovați cu sânge rece”, a spus Hiba, o femeie Alawite din orașul Baniyas pentru BBC. Femeia susține că mercenari ceceni loiali guvernului i-au atacat orașul.

Trupurile celor uciși au fost îngropate în gropi comună lângă un altar de la marginea orașului

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a transmis că peste 1540 de oameni au fost uciși în provinciile Latakia, Tartous, Hama și Homs. Dintre aceștia, 1068 erau civili, majoritatea din secta Alawite, ca urmare a unei operațiuni de „purificare etnică”.

BBC nu a putut verifica independent aceste cifre

Agenția de presă de stat Sana a relatat că o groapă comună cu trupurile personalului de securitate a fost găsită în orașul în care s-a născut Bashar al-Assad. Localnicii au spus că loialiștii lui Assad i-au îngropat acolo pe polițiștii uciși în violențele din regiune.

Un director ONU a spus că la biroul său pentru drepturile omului au ajuns „relatări teribile despre familii întregi, inclusiv femei și copii, uciși”.

Practic, „Sunt relatări că au fost puse în practică execuții pe bază sectariană de către niște criminali neidentificați”, a spus el pentru BBC.

Volker Türk a cerut autorităților interimare din Siria să acționeze rapid ca să-i protejeze pe civili și să-i pedepsească pe cei vinovați de aceste crime.

Ce condiții îi pune Siria Rusiei pentru reluarea relațiilor: „Trebuie abordate greșelile trecutului”

Siria ar putea avea alegeri în patru ani. Liderul rebelilor spune că nu este „eliberatorul Siriei”, ci poporul s-a eliberat singur

Sursa – www.antena3.ro




Ora de vară 2025. Când se schimbă ora în România

Trecerea la ora de vară este programată pentru noaptea dintre 29 și 30 martie, de sâmbătă spre duminică. Schimbarea afectează [...]

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă? Începând cu 1 septembrie 2024, sistemul public de pensii din România [...]

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]