Încrederea în economie revine aproape de nivelul de dinainte de pandemie

133

În România, încrederea în economie, a crescut puternic în aprilie și a recuperat aproape integral pierderile cauzate de pandemia COVID-19. Cea mai mare accelerare a fost în sectorul serviciilor, dar au fost recuperări importante și în comerțul retail și construcții, în timp ce industria manufacturieră a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, susținută de evoluțiile similare din zona euro.

În acest context, indicatorul percepției asupra economiei (ESI – economic sentiment indicator) a crescut cu 10,2 puncte în aprilie la 101,5 puncte. În martie 2020 era la 105 puncte, apoi a venit impactul puternic al pandemiei și măsurilor de restricție pentru populație și afaceri, care au dus la o scădere istorică a încrederii firmelor și populației.

Astfel, ESI este un indice compozit, realizat pe bază de sondaj, care arată percepția operatorilor din sectorul serviciilor, industrie, construcții și comerț, dar și a populației privind starea actuală a economiei, precum și așteptările pentru evoluția viitoare. Indicatorul este calculat de Comisia Europeană și are un nivel ridicat de corelare cu evoluția PIB.

Totodată, indicatorul privind așteptările de angajare (EEI) a crescut de la 102,8 puncte la 113,2 puncte, ceea ce arată o recuperare în piața muncii. Datele sunt susținute și de cifrele privind șomajul, care în luna martie arătau o scădere cu peste 14.400 de persoane a numărului de șomeri. Eugen Sinca, analist la BCR, arată că o revenire completă a pieței muncii este un proces de durată și că pandemia a exacerbat unele probleme deja existente, precum cele legate de nepotrivirile între pregătirea angajaților și cerințele angajatorilor, scăderea competitivității în unele sectoare manufacturiere, care acum concediază, sau necesitatea unor politici fiscale mai prudente în ceea ce privește salariile din sectorul bugetar.

Din punct de vedere bancar-financiar, Banca Națională a României se așteaptă la o recuperare completă a producției economice la jumătatea acestui an, mult mai devreme decât era anticipat anterior. Fondul Monetar Internațional prognozează o creștere de 6% a produsului intern brut, a doua cea mai mare din Uniunea Europeană. Și BCR estimează o probabilă recuperare integrală în acest an din efectele economice ale pandemiei și vede un avans de 4,2% și o accelerare la 4,5% în 2022 a dinamicii PIB.

– Serviciile au crescut cu 11,5 puncte față de februarie, evoluție pusă de Sinca pe seama campaniei de vaccinare și a perspectivelor revenirii la o viață normală după pandemie.

– Construcțiile au recuperat în încredere 8,7 puncte și au ajuns peste nivelul de la începutul anului trecut, în timp ce avansul din retail a fost de 8,4 puncte, fiind foarte aproape de nivelul de dinainte de pandemie.

– Industria a ajuns pe teritoriu pozitiv pentru prima oară după decembrie 2019 și este la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, după o creștere de 7,1 puncte în martie, fiind împinsă de așteptările privind producția. Sectorul manufacturier era în contracție încă de dinainte de pandemie, dar acum pare să beneficieze de creșterile mari așteptate în economiile vestice. Datele privind încrederea consumatorilor nu au mai fost raportate în ultimul an, după ce firma de sondare și studii de piață GfK a încetat contractul cu Comisia Europeană.

Sursa: profit.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata