Iranul a îngreunat accesul la aproape o jumătate de tonă de uraniu îmbogățit. Cum complică măsura negocierile cu SUA

Iranul și-a întărit semnificativ, în ultimele săptămâni, protecția asupra stocului de uraniu îmbogățit aproape de nivelul necesar pentru o armă, după ce autoritățile au prăbușit intenționat tuneluri și au amplasat mine la intrările unor locuri de depozitare. Măsura apare în plin dosar de negocieri cu Statele Unite privind predarea și distrugerea acestui material.

Dincolo de anunț, schimbarea concretă este că accesul la aproximativ o jumătate de tonă de uraniu puternic îmbogățit a devenit acum mult mai dificil, mai periculos și mai consumator de timp decât în urmă cu o lună. Pentru negocierile dintre Washington și Teheran, asta înseamnă că orice scenariu de preluare, verificare sau distrugere a stocului pleacă de la un obstacol nou: materialul există, dar ajungerea la el ar putea cere o operațiune cu risc militar și tehnic mai mare decât la mijlocul lunii mai.

Miza trece dincolo de schimbul diplomatic. Dacă uraniul nu poate fi recuperat ori verificat complet, rămâne o incertitudine asupra cantității reale aflate sub control și asupra posibilității de a fi accesată în viitor. Iar pentru statele din regiune, pentru NATO și pentru piețele de energie, un dosar nuclear rămas neînchis înseamnă risc politic prelungit în Golf, exact zona de unde orice nouă tensiune se poate transmite în costurile de transport și, mai departe, în prețurile energiei importate inclusiv în Europa.

Planul american de preluare a materialului devine mai greu de pus în practică

Noile fortificații ridică dificultăți suplimentare pentru planul administrației Donald Trump de a determina Iranul să predea și să distrugă stocul de uraniu. La mijlocul lunii mai, armata americană era pregătită să desfășoare o operațiune de capturare a materialului nuclear, dar varianta a fost considerată prea riscantă.

Comparativ cu acel moment din luna mai, problema nu mai este doar decizia politică de a interveni, ci și accesul fizic. Dacă acum o asemenea operațiune era deja evaluată ca prea riscantă, după prăbușirea tunelurilor și minarea intrărilor, costul de securitate ar putea fi și mai mare, iar durata intervenției mai lungă.

Comunitatea internațională consideră că cea mai mare parte a stocului este depozitată în tuneluri prăbușite din cadrul complexului nuclear Isfahan, din centrul Iranului. Iar alte cantități s-ar afla în locații suplimentare, informație care nu este confirmată oficial până acum.

Potrivit Adevarul, declarațiile președintelui american Donald Trump privind posibilitatea capturării materialului nuclear ar fi determinat Teheranul să își consolideze măsurile de protecție. Atribuirea rămâne, însă, la nivel de evaluare, nu de confirmare publică.

Problema cheie nu este doar unde se află uraniul, ci cine poate dovedi că tot stocul a fost predat

Negocierile dintre Statele Unite și Iran includ dosarul nuclear iranian, unul dintre cele mai sensibile subiecte aflate pe masă. Numai că termenii exacți ai unui posibil acord, obligațiile asumate de părți și calendarul nu au fost anunțate public. Lipsesc încă și datele despre participanți și mecanismul de verificare.

Asta contează direct pentru orice eventual acord. Dacă o parte a materialului este în tuneluri prăbușite, iar alte cantități ar putea fi în alte locuri, verificarea distrugerii ori predării complete devine mai complicată decât simpla semnare a unui document. Fără un mecanism clar, orice înțelegere riscă să lase zone neacoperite exact la capitolul decisiv: controlul asupra întregului stoc.

Scott Roecker, fost director al Biroului pentru Eliminarea Materialelor Nucleare din cadrul Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară a SUA, a explicat ce schimbă noile informații:

„Dacă aceste informații sunt corecte, situația ar complica în mod clar recuperarea uraniului puternic îmbogățit.”

Observația este relevantă tocmai fiindcă vizează recuperarea fizică a materialului, nu doar disputa diplomatică. Și lasă deschisă o întrebare fără răspuns public: cine ar efectua concret o asemenea operațiune riscantă, dacă s-ar ajunge acolo? Până acum, informațiile disponibile arată doar că armata americană luase în calcul o variantă de capturare, abandonată ulterior ca prea periculoasă.

Același fost oficial american a avertizat și asupra unei alte consecințe, poate mai greu de gestionat politic decât intervenția propriu-zisă:

„Iranul ar putea susține că o parte din material nu mai poate fi recuperată, ceea ce ar lăsa incertitudini cu privire la posibilitatea accesării sale în viitor.”

Un dosar nuclear blocat poate prelungi tensiunile care ajung și în economia europeană

Pentru România, implicația nu este una direct militară, ci una de securitate și economie. Ca stat membru UE și NATO, România este interesată de un mecanism credibil de control internațional asupra materialului nuclear iranian și de reducerea riscului de escaladare în Golf.

Dar un blocaj în negocieri ori o incertitudine prelungită asupra stocului poate menține presiunea geopolitică într-o zonă care influențează transportul energetic. Dacă tensiunile din jurul Iranului se prelungesc, costurile suplimentare se pot vedea mai întâi în transport și asigurări maritime, apoi în prețurile energiei importate. Față de o situație stabilă, orice risc nou în Golf adaugă costuri în lanț, chiar dacă efectul nu apare imediat la pompă sau pe factura lunară.

Și mai există un punct sensibil: deși se știe că accesul a devenit mai dificil decât în urmă cu o lună, nu au fost anunțate public metodele prin care ar urma să fie confirmată predarea ori distrugerea întregului stoc, inclusiv a celui din locațiile fortificate. Nici măsurile de securitate suplimentare ale Iranului, dincolo de tunelurile prăbușite și intrările minate, nu sunt descrise în datele publicate până acum.

Delegația diplomatică a Iranului la ONU și Casa Albă nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii adresate de CNN.