Joe Biden a anunțat măsurile luate pentru a limita accesul la arme de foc: „Violențele armate din SUA sunt o epidemie și o rușine”

De Bianca Ion 371 citiri
2 min citire
im-320929

Preşedintele american Joe Biden a anunțat măsurile suplimentare pe care le va lua pentru controlul armelor de foc pe teritoriul american, de altfel președintele a catalogat drept o „ruşine” violenţele armate produse în Statele Unite.

Preşedintele SUA a cerut Departamentului Justiţiei să propună reglementări pentru depistarea armelor de foc care au fost modificate artizanal şi care sunt deţinute ilegal. De asemenea, vor fi elaborate norme pentru intensificarea controalelor privind profilul psihologic al persoanelor care vor să cumpere arme de foc. În plus, pistoalele cu dispozitive de fixare pe braţ vor fi reclasificate, astfel încât să fie verificate mai atent de autorităţi. Preşedintele SUA a cerut Congresului să adopte rapid măsuri pentru extinderea controalelor asupra vânzărilor armelor de foc.

Joe Biden urmează să îl numească pe David Chipman, un activist pentru intensificarea controalelor la achiziţionarea armelor de foc, în funcţia de director al Oficiului pentru Alcool, Tutun şi Arme de Foc.

În contextul armelor de foc, mai multe incidente armate, soldate cu numeroase victime, au avut loc recent în statele Colorado, Georgia şi California.

sursa:digi24