Johnny Depp nu va mai reveni în seria „Piraţii din Caraibe”

Vești proaste pentru fanii seriei „Pirates of the Caribbean”! Johnny Depp nu va mai reveni pe marile ecrane în acest rol extrem de îndrăgit. Informația a fost confirmată în urmă cu numai câteva momente.
Aşadar, vești proaste pentru fanii seriei de filme “Pirates of the Caribbean”. Producătorul Jerry Bruckheimer a transmis că Johnny Depp nu va reveni curând în franciza cinematografică, informează contactmusic.com.
Precizăm faptul că această confirmare a producătorului vine după ce în ultima vreme au apărut nenumărate zvonuri potrivit cărora actorul nu și-ar mai dori să revină în rolul căpitanului Jack Sparrow din seria de filme de succes ale Disney.
Pe de altă parte Johnny Depp a precizat anterior că nu se mai regăsește în acest rol și că cel mai probabil nu va mai participa. Declaraţiile producătorului au fost făcute în cadrul unui interviu acordat pentru The Sunday Times.
Johnny Depp nu va mai reveni în seria de filme “Pirates of the Caribbean”
Întrebat dacă actorul la care Disney a renunţat pentru continuarea anunțată a ”Pirates of the Caribbean” se va întoarce în cadrul francizei cinematografice, Bruckheimer a precizat că “nu în acest moment”.
Mai mult, acesta a mai subliniat și faptul că “viitorul nu a fost încă decis”.
Menționăm faptul că în acest moment, un alt film din seria ”Pirates of the Caribbean” în care rolul principal va fi deţinut de Margot Robbie şi un reboot al seriei originale este deja în lucru, potrivit acestuia.
„Dezvoltăm două scenarii ‘Pirates’. Unul cu ea, unul fără”, a mai spus producătorul.
De cealaltă parte, în timpul procesului de defăimare în care este implicat în prezent cu fosta sa soţie Amber Heard, Johnny Depp a precizat că şi în condiţiile în care Disney i-ar oferi toţi banii “de pe Pământ” el nu va reveni în rolul căpitanului Jack Sparrow.
„Domnule Depp, dacă Disney ar veni la dumneavoastră cu 300 de milioane de dolari şi un milion de alpaca, nimic pe Pământ nu v-ar convinge să vă întoarceţi şi să lucraţi cu Disney la un film “Pirates of the Caribbean’ Corect?”, l-a întrebat avocatul lui Amber Heard, Ben Rottenborn.
Procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard
În acest caz, Depp a confirmaț informația. „Este adevărat, domnule Rottenborn” a fost răspunsul său.
Precizăm faptul că decizia actorului vine după ce acesta s-a confruntat cu o serie de trădări. „A fost un sentiment profund şi distinct de a mă simţi trădat de oamenii pentru care am muncit din greu. Oameni cărora le-am oferit un personaj pe care iniţial l-au dispreţuit, dar am ţinut cu dinţii de personaj şi se pare că a funcţionat”, a fost răspunsul său.
Legat de procesul actual, amintim faptul că Johnny Depp a dat-o în judecată pe Heard, fosta sa soție cu care a fost căsătorit din 2015 până în 2017, pentru calomnie.
Totul ar fi pornit de la un editorial scris de actriţă pentru Washington Post în anul 2018 în care se autodescrie ca ”o personalitate publică victimă a violenţei domestice”, fără să menţioneze numele fostului ei soţ.
Mai mult decât atât, în timpul procesului, Depp a negat că ar fi lovit-o vreodată pe Heard.






