La împlinirea a trei ani de când a început invazia Rusiei în Ucraina, unii lideri europeni se reunesc la kiev

De Jurnalul Național 87 citiri
8 min citire

 

În data de 24-02-2025, mai mulţi lideri europeni și ai lumii vor ajunge la Kiev, pentru o întâlnire în jurul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, la împlinirea a trei ani de la declanșarea invaziei rusești împotriva Ucrainei.

Aici vor fi discutate inclusiv garanții de securitate pentru țara invadată

Astfel, prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez, președintele Consiliului European, Antonio Costa și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vor fi prezenți fizic la reuniunea de la Kiev, în timp ce lideri din state precum Lituania, Letonia, Malta și Canada vor participa în format online.

Președintele Ilie Bolojan urmează să participe online la reuniune

Reuniunea de la Kiev e menită să fie o demonstrație de sprijin pentru guvernul de la Kiev și pentru Volodimir Zelenski, ținta de mai multe zile a insultelor, criticilor și atacurilor din partea președintelui american, Donald Trump, și a altor oficiali ai administrației sale.

De asemenea, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va participa, însă, nu se cunoaște dacă prezența ei va fi fizică sau dacă va fi online.

Se împlinesc trei ani de la declanșarea invaziei

Întâlnirea are loc pe data în care se împlinesc trei ani de la invadarea Ucrainei de către trupele armatei ruse și la câteva zile după ce Donald Trump a dat vina pe Ucraina pentru război.

În plus, această întâlnire vine și pe fondul unei alte reuniuni, a Colegiului Comisarilor UE, care discută securitatea blocului, în condițiile în care Europa a fost lăsată pe din afară la discuțiile ruso-americane de la Riad, din 18 februarie.

Preşedintele Zelenski, care a confirmat în conferințăa de presă, miercuri că așteaptă mai mulți șefi de stat și de guvern UE și din lume, la Kiev, pe 24 februarie şi încearcă să-și întărească sprijinul după ce Donald Trump l-a insultat și criticat în diverse feluri – l-a numit „incompetent”, „dictator fără alegeri” și l-a acuzat că a păcălit SUA să-i dea miliarde de dolari în sprijin militar și umanitar.

De la declarațiile lui Trump, mai mulți lideri europeni i-au luat apărarea și și-au anunțat susținerea pentru Zelenski, confirmând că îl văd pe acesta ca pe președintele legitim al Ucrainei, în ciuda declarațiilor președintelui american.

Mai multe persoane implicate în organizarea reuniunii au refuzat să dezvăluie cine vor fi participanții de la Kiev, din motive de securitate. Când au fost contactate, reprezentanțele Croației, Danemarcei, Norvegiei, Finlandei, Poloniei, Estoniei, Suediei, Belgiei, Irlandei, Țărilor de Jos și Germaniei au refuzat să răspundă cine va participa din partea lor. Cehia a anunțat că nu va trimite un lider.

Alți lideri europeni merg să-l convingă pe Trump

În acest sens, preşedintele francez şi premierul britanic urmează să se deplaseze la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump, săptămâna aceasta, Emmanuel Macron luni, iar Keir Starmer joi.

Practic, Downing Street, Keir Starmer şi Ursula von der Leyen au insistat asupra „necesităţii de a asigura o pace justă şi durabilă” în Ucraina, în cursul unei convorbiri desfăşurate sâmbătă.

„Este în interesul Regatului Unit şi al SUA să sprijine Ucraina cu garanţii de securitate”, a scris şeful guvernului britanic într-un articol de opinie publicat de săptămânalul britanic The Sun care l-a publicat online, sâmbătă seară.

Luând cuvântul la conferinţa Partidului Laburist din Scoţia, duminică, la Glasgow, Starmer a mai spus că „nimeni nu vrea ca vărsarea de sânge să continue, cu atât mai puțin ucrainenii”.

Emmanuel Macron va fi la Casa Albă, luni, în prima vizită oficială a unui lider european la Casa Albă de când Trump și-a preluat al doilea mandat. La reuniunea de la Kiev, Franța va fi reprezentantă de fostul premier Gabriel Attal.

„Îl cunosc pe Donald Trump. Vreme de patru ani am fost împreună la conducere. Este un om pe care-l respect și un om care mă respectă pe mine”, spus Macron. Casa Albă a confirmat vizita președintelui francez, ea urmând să aibă loc lunea viitoare.

Totuși, Macron va critica subtil abordarea lui Trump în negocierile ruso-americane, urmând să-i spună președintelui american că „nu poți fi slab în fața lui Putin”.

Liderul de la Paris va merge la Washington pentru a-l convinge pe Trump că interesul său este „același cu al nostru”.

Emmanuel Macron: „Îi voi spune că nu poate fi slab în fața lui Putin

Că el nu e așa, nu e stilul lui”, a mai spus președintele francez.

Președintele Emmanuel Macron nu a exclus nici posibilitatea trimiterii de trupe franceze pe teritoriu ucrainean, pentru a pune în aplicare un eventual acord de pace și pentru a funcționa ca trupe de menținere a păcii.

„Nu vom trimite trupe acum, dar nu exclud trimiterea de forțe franceze după ce pacea va fi fost negociată, pentru a garanta securitatea ucrainenilor și a garanta pacea agreată și semnată”, a spus Macron.

Miniștrii apărării din 13 țări europene se reunesc tot luni

Miniștrii apărării din 13 țări europene vor participa, tot luni, la o reuniune prin videoconferință pentru a defini un răspuns coordonat la negocierile ruso-americane privind încheierea războiului din Ucraina și pentru consolidarea securității Europei, a anunțat, duminică, ministerul francez al apărării, relatează AFP, citată de Agerpres.

Concret, reuniunea, care va avea loc luni după-amiază, la inițiativa Estoniei și a Franței, îi va reuni și pe miniștrii apărării din Lituania, Letonia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Țările de Jos, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie, potrivit sursei.

Iar ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, se va afla, cu această ocazie, la Tallinn, alături de omologul său eston, Hanno Pevkur, după ce va participa la evenimentele care marchează Ziua Națională a Estoniei.

Franța are aproximativ 350 de militari staționați în Estonia, ca parte a unui batalion multinațional NATO.

Această reuniune face parte din eforturile diplomatice declanșate de anunțul administrației Trump privind negocieri bilaterale între SUA și Rusia pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.

Încă de săptămâna trecută, mai mulți șefi de guvern europeni au fost invitați la Paris de către președintele Emmanuel Macron pentru a încerca să definească un răspuns comun la inițiativa administrației Trump.

Ei au convenit asupra necesității unui „acord de pace durabil bazat pe garanții de securitate” pentru Ucraina și „disponibilitatea” lor de a-și „spori investițiile” în apărare, potrivit unui rezumat al reuniunii obținut din surse parlamentare.

Mai multe țări membre și-au exprimat, însă, rezerve cu privire la trimiterea de trupe europene în Ucraina, în eventualitatea unui acord care va pune capăt ostilităților.

Sursa – www.antena3.ro




Ora de vară 2025. Când se schimbă ora în România

Trecerea la ora de vară este programată pentru noaptea dintre 29 și 30 martie, de sâmbătă spre duminică. Schimbarea afectează [...]

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă? Începând cu 1 septembrie 2024, sistemul public de pensii din România [...]

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]