luni, 20 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Politică

La întâlnirea cu OSCE, s-a constatat: „Rusia a declanșat un război hibrid împotriva României”

Bianca Moldovan · 19 martie 2025 · Actualizat: 13:03
usr trage un semnal de alarma la intalnirea cu osce rusia a declansat un razboi hibrid impotriva rom

 

Președintele delegației României la Adunarea Permanentă a OSCE, Iulian Lorincz, și liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, s-au întâlnit ieri cu Maria Telalian, directoarea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), întâlnire în cadrul căreia au tras un semnal de alarmă cu privire la implicarea Rusiei în alegerile din România: „Nu există nicio îndoială – Rusia a declanșat un război hibrid împotriva României. Dacă acum permitem Rusiei să acționeze nestingherită, riscăm să pierdem însăși democrația noastră.”

În opinia sa, „Este un moment critic, nu doar pentru că ne aflăm în pragul alegerilor, ci și pentru că trebuie să reconstruim încrederea în societatea românească. România a fost și va rămâne un susținător ferm al dimensiunii parlamentare a OSCE și va continua să lupte pentru o societate liberă, deschisă și democratică, în care drepturile fundamentale nu doar că sunt păstrate, ci sunt apărate în fiecare zi”, a declarat Iulian Lorincz.

Ciucu lovește în Grindeanu – nu va guverna niciodată cu sub 10% încredere
RecomandariCiucu lovește în Grindeanu – nu va guverna niciodată cu sub 10% încredere

Acesta a evidențiat importanța sprijinului reciproc între societățile democratice

 

Deputatul USR a subliniat pericolele reale pe care Rusia le reprezintă pentru democrațiile europene, inclusiv pentru România, și a evidențiat importanța sprijinului reciproc între societățile democratice.

Astfel, „Nu există nicio îndoială: Rusia a declanșat un război hibrid împotriva României. Dacă acum permitem Rusiei să acționeze nestingherită, riscăm să pierdem însăși democrația noastră. În ciuda situației politice interne, România își va menține sprijinul total pentru instituțiile OSCE, în special pentru ODIHR, și pentru misiunile lor esențiale de monitorizare electorală”, a afirmat deputatul USR.

USR refuză să părăsească Guvernul și e gata să preia ministere interimar
RecomandariUSR refuză să părăsească Guvernul și e gata să preia ministere interimar

În cadrul întrevederii, s-a discutat despre rolul crucial pe care îl va avea misiunea ODIHR în monitorizarea alegerilor prezidențiale. România a contribuit activ la misiunile OSCE, trimițând observatori pentru procese electorale din întreaga Europă, iar decizia ODIHR de a trimite 24 de observatori pe termen lung în România este o garanție că standardele democratice vor fi respectate.

Organizarea de alegeri libere, devine un punct de vulnerabilitate aflat sub asediu

„Suntem în plin război hibrid cu Rusia. Și începe să fie limpede că exact esența democrației – organizarea de alegeri libere – devine un punct de vulnerabilitate aflat sub asediu. Într-o astfel de bătălie atât puterea, cât și opoziția trebuie să colaboreze pentru a organiza alegeri corecte. M-am bucurat să văd că doamna director Maria Telalian este pregătită să sprijine România inclusiv cu propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ pentru ca alegerile să fie ferite de interferențe și fraudă”, a declarat Ștefan Pălărie, liderul senatorilor USR.

Aşadar, „Credem cu tărie că prezența misiunii ODIHR va fi o garanție că standardele democratice și procesul electoral vor fi respectate în timpul alegerilor. De aceea, este esențial ca raportul final să acopere întregul proces electoral și toate deciziile luate de instituțiile românești, de la Biroul Electoral Central până la Curtea Constituțională. Doar astfel putem reconstrui încrederea în alegeri și în democrația noastră”, a subliniat președintele delegației României la OSCE.

Ciucu anunță planul PNL – guvern minoritar cu USR și UDMR sau opoziție
RecomandariCiucu anunță planul PNL – guvern minoritar cu USR și UDMR sau opoziție

USR va continua să lupte pentru alegeri corecte și pentru întărirea instituțiilor democratice.

Sursa – www.antena3.ro