Litoralul românesc are un deficit de 50.000 de angajați. Cum se vede lipsa de personal în serviciile pentru turiști
Industria ospitalității de pe litoralul românesc funcționează cu un minus estimat la 50.000 de angajați, iar lipsa de personal începe să se vadă direct în serviciile oferite turiștilor: comenzi întârziate în restaurante și presiune tot mai mare pe personalul din hoteluri. Pentru afacerile din turism, problema nu mai este doar recrutarea, ci capacitatea de a ține deschis la standardul promis în plin sezon.
50.000 de posturi lipsă înseamnă un gol major într-un sector în care salariul mediu este de aproximativ 4.500 de lei, cu 1.500 de lei sub salariul mediu pe economie, care se apropie de 6.000 de lei. Iar această diferență explică o parte din tensiune: unele posturi-cheie sunt plătite peste media sectorului, dar media generală rămâne sub piața largă a muncii.
În bucătării, efectul este imediat. Bucătarii ajung să pregătească sute de porții pe zi, însă fac față tot mai greu volumului de comenzi din cauza echipelor incomplete. Pentru turist, asta se traduce în așteptare mai lungă la masă. Pentru patroni, înseamnă risc de recenzii slabe, clienți pierduți și venituri afectate tocmai în perioada în care litoralul ar trebui să producă cel mai mult.
Administratorii de restaurante oferă bucătarilor între 7.000 și 10.000 de lei, iar pentru cei cu experiență mare salariile ajung la 15.000 de lei. Față de media de 4.500 de lei din ospitalitate, vârful de plată pentru un bucătar experimentat este de peste trei ori mai mare. Numai că multe dintre aceste posturi rămân neocupate.
Bucătarii sunt plătiți peste media sectorului, dar posturile tot nu se ocupă
Nicoleta Veniciuc (bucătar) a descris problema ca pe una care depășește simpla negociere salarială și ține de atractivitatea tot mai redusă a meseriei.
„Tineretul, dacă mă întrebați pe mine, nu vrea să mai muncească pentru nimic și pentru puțin. Nu știu cât voi mai vrea să fac bucătărie, pentru că din punctul meu de vedere HoReCa este în colaps. Și dacă nu luăm măsuri din timp, s-ar putea distruge de tot această industrie.”
Afirmația trebuie citită împreună cu cifrele. Chiar dacă pentru bucătari salariile de 7.000-10.000 de lei depășesc salariul mediu pe economie, ele vin la pachet cu un ritm de lucru intens și cu o presiune care crește când echipa este incompletă. Iar pentru posturile de intrare sau pentru alte funcții din hoteluri și restaurante, media de 4.500 de lei rămâne sub nivelul general al pieței muncii.
Dar lipsa oamenilor nu înseamnă doar mai puține mâini la muncă. Înseamnă și selecție mai slabă. Managerii spun că mulți candidați se prezintă bine la interviu, dar nu confirmă în probă.
Oana Olteanu (manager hotel) a explicat cum se vede diferența dintre CV și realitatea din teren.
„La telefon toată lumea spune că știu să fac, am făcut, am experiență și când îi punem la o probă de lucru vedem o situație total inversă.”
Hotelurile duc lipsă de cameriste, deși oferă cazare și masă
Presiunea este vizibilă și în zona de cazare. Managerii de hoteluri caută cameriste, plătite în medie de la 4.500 de lei pe lună, plus cazare și masă. Chiar și cu aceste beneficii, recrutarea rămâne dificilă. Față de salariul mediu pe economie, nivelul de pornire este mai mic cu circa 1.500 de lei, iar munca este una fizică, repetitivă și legată de vârfurile de sezon.
O cameristă spune că ritmul de lucru cere viteză și atenție: „Uneori, da. Uneori presupune rapiditate, iuțeală, atenție.” În practică, volumul este mare. O altă angajată rezumă norma reală de lucru: „Pffoa, aici e foarte dificil. Dacă e de reușit, reușești 7-8. Dacă e neapărat nevoie, ajungem și la 10.”
Acest prag de 7-8 camere pe zi, cu posibilitatea de a urca la 10 când este nevoie, arată de ce fluctuația de personal este ridicată. Munca devine și mai grea când posturile neocupate îi obligă pe cei rămași să acopere mai multe camere sau mai multe ture.
Ramona Rasnatovschi (manager hotel) spune că problema nu este doar lipsa de candidați, ci și păstrarea lor în activitate, potrivit Observatornews.
„Au venit cameriste, au venit la interviuri, dar nu sunt calificate și nici dornice de muncă. Au venit și câte două-trei zile, au văzut că este greu și nu au mai revenit.”
Soluția invocată de industrie este importul de forță de muncă
Miza economică este mai largă decât sezonul estival. Dacă restaurantele și hotelurile nu pot livra servicii la timp și la nivelul promis, scade competitivitatea litoralului românesc într-o piață în care turiștii compară rapid prețul cu experiența primită. Iar când salariile cresc doar în posturile cele mai greu de acoperit, presiunea se mută în costurile operatorilor și, treptat, în tarifele finale.
Și aici apare limita pieței locale a muncii. Datele disponibile indică drept soluție importul de forță de muncă. Pentru angajatori, aceasta ar putea acoperi golurile pe termen scurt, mai ales în posturile operative unde sezonul nu lasă timp pentru formare îndelungată. Numai că dependența de personal adus din afara țării nu rezolvă singură problema de fond: diferența dintre nivelul de salarizare din multe joburi HoReCa și efortul cerut.
Pe termen imediat, efectul cel mai clar pentru clienți rămâne calitatea inegală a serviciilor. Mai puțini oameni în bucătării și la etaj înseamnă timp de așteptare mai mare, camere pregătite sub presiune și personal obligat să lucreze la limită. Pentru operatorii de pe litoral, sezonul acesta va fi un test simplu: dacă reușesc să țină deschis cu echipe reduse sau dacă lipsa de oameni se va transforma în pierderi vizibile de clienți și încasări.
Soluția invocată acum de industrie este importul de forță de muncă, pe fondul unui deficit estimat la 50.000 de angajați și al unei medii salariale de 4.500 de lei, sub salariul mediu pe economie de aproape 6.000 de lei.
