Locul muncitorilor în construcţii îl va ocupa roboţii

229

Grupul elveţian ABB vrea să profite de deficitul de muncitori calificaţi în sectorul construcţiilor, care înregistrează în prezent un ritm rapid de creştere, pentru a-şi creşte afacerile din domeniul roboţilor şi a-şi diversifica operaţiunile dincolo de industria auto, a declarat joi directorul acestei divizii, Sami Atiya, transmite Reuters.

Însă, în ultimii ani afacerile din domeniul roboticii ale grupului elveţian de inginerie au fost afectate, de criza din sectorul auto, care în mod tradiţional a fost principalul său client, în condiţiile în care producătorii de automobile s-au confruntat cu o diminuare a vânzărilor şi marje de profit reduse.

În viziunea ABB, sectorul construcţiilor oferă noi oportunităţi de afaceri, în special, având în vedere programele importante de investiţii în infrastructură pe care se mizează pentru scoaterea economiei mondiale din criza provocată de pandemia de coronavirus.

În opinia sa, „Industria construcţiilor este în faţa unei furtuni perfecte. Există o cerere uriaşă pentru locuinţe accesibile şi soluţii mai sustenabile dar un deficit de mână de lucru calificată. În ultimele 18 luni am sesizat un interes mare pentru automatizare din partea industriei construcţiilor”, a declarat Sami Atiya, preşedintele diviziei Robotics & Discrete Automation de la ABB.

În acest sens, aproximativ 81% din companii au declarat că vor începe să utilizeze sau vor creşte gradul de utilizare a roboţilor în construcţii, pe parcursul următorilor 10 ani, arată rezultatele unui sondaj derulat de ABB în rândul a 1.900 de firme de construcţii din Europa, China şi SUA.

În contextul utilităţilor ABB, în prezent se lucrează la mai multe proiecte inclusiv utilizare roboţilor la instalarea lifturilor pentru firma Schindler precum şi automatizarea producţiei de componente pentru case modulare prefabricate. De asemenea, roboţii ABB sunt utilizaţi pe şantierele de construcţii pentru a suda cofrajele din oţel destinate consolidării structurii de rezistenţă a clădirilor.

Din acest punct de vedere grupul ABB concurează cu grupul japonez FANUC şi cel german Kuka pe piaţa mondială a roboţilor industriali care este estimată la 45 de miliarde de dolari pe an.

În timp ce vânzările realizate de ABB Robotics pe piaţa auto sunt estimate să crească cu 3% până la 5% în următorii ani, preşedintele companiei Sami Atiya se aşteaptă ca în cazul industriei construcţiilor să crească cu 20% până la 30% pe an.

„Sectorul construcţiilor este acolo unde era sectorul auto în urmă cu 50 de ani, în termeni de densitate a roboţilor şi automatizare. Pleacă de la o bază de comparaţie mult mai scăzută dar va creşte mult mai rapid”, susţine Sami Atiya.

În contextul economico-financiar, sistemele automatizate, care includ, roboţii, perifericele şi software-ul, au un preţ de cost între 100.000 şi un milion de dolari. Vânzarea acestor sisteme de către clienţi din sectorul construcţiilor pot genera profituri mai mari pentru ABB Robotics, subliniază Atiya.

„Sunt încrezător că vom performa mai bine decât piaţa. Ne-am propus o creştere de două cifre a vânzărilor în următorii trei ani şi am avut un început foarte bun de an în 2021”, a declarat preşedintele diviziei Robotics & Discrete Automation de la ABB.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata