Mihai Bendeac are o carieră de succes în domeniul actoriei. Toată lumea îl știe și îl apreciază pentru talentul și activitatea pe care o desfășoară. Dar, ceea ce nu știu mulți e că actorul a făcut adevărate sacrificii ca să devină unul dintre cei mai buni din domeniu.
Astfel că, Mihai Bendeac a trecut prin multe experiențe ca să ajungă să se bucure de ce trăiește astăzi. Au fost multe nopți nedormite, multe repetiții, mult de învățat și exersat, dar toate sacrificiile au meritat din plin.
Procesul de creație e întotdeauna printre cele mai solicitante etape, a mărturisit Mihai Bendeac. Și asta pentru că actorul nu numai învață replici pentru a juca un rol, ci se implică mult mai mult de atât. Încearcă să-și înțeleagă personajele interpretate în profunzime, să se documenteze și să le construiască personalitatea și felul în care gândesc de la zero.
De asemenea, pentru actorie, Mihai Bendeac a fost întotdeauna în stare de orice. E cea mai mare pasiune a lui, cea care l-a și dus pe culmile succesului și căreia i-a dedicat tot timpul său. Au fost și momente în care și-a sacrificat nopțile și liniștea, însă afirmă că a meritat din plin.
Mihai Bendeac le-a mărturisit fanilor săi, în urmă cu ceva vreme, că a devenit dependent de somnifere. Actorul precizează că a ajuns în punctul în care viața lui nu mai poate funcționa normal dacă nu le ia.
„De la 22 de ani, eu nu am dormit niciodată fără somnifere. Noapte de noapte și nu din astea, „somn ușor, levănțică”. Xanax, la început. Chestii foarte puternice care, pe parcurs, îți afectează creierul. Nu pot să scriu așa, pe gol. Merge o sticlă de whiskey. Am ajuns într-un punct al depresiei în care timp de multe zile n-am mâncat nimic. După două zile, nu mai putea să merg la baie”, a mărturisit actorul.