Odată cu începerea noului an școlar, Ministerul Educației a adus și o serie de modificări. Printre ele și interdicția ca elevii să mai intre la orele de curs cu telefoanele mobile. Pe lângă interdicții, în ordinul semnat de Ligia Deca se precziează și ce sancțiuni riscă elevii care folosesc telefoanele la școală, explicând care este regulamentul și cum vor fi pedepsiți.
Noul an școlar 2024-2025 vine cu reguli stricte
În acest sens, s-a discutat intens în spațiul public despre noul regulament propus de ministru Ligia Deca, încă de la finalul anului trecut, referindu-ne aici la Statutul Elevului, în care sunt prezentate obligațiile și drepturile elevilor în instituțiile de învățământ.
Una din noile măsuri propuse de ministru este interzicerea telefoanelor mobile în clase, pe parcursul orelor de curs. De altfel, măsura nu este una inițiată de România, ea fiind deja implementată în alte state europene, precum Franța. În acest caz diferă doar modalitatea de implementare a măsurii.
Astfel că, în baza ordinului semnat de Ligia Deca, regulamentul instituțiilor de învățământ preuniversitar stipulează în mod clar această interdicție, amenajându-se spații special dedicate stocării telefoanelor pe perioada orelor de curs, cu acces la ele doar din partea diriginților și a directorilor.
Ce sancțiuni riscă elevii care folosesc telefoanele la școală?
Cum era de așteptat, odată cu interdicția au venit și măsurile de sancționare a celor care, în cele din urmă, vor încălca aceste reguli, și vor intra cu telefoanele mobile în clase.
Recent, Ligia Deca a explicat la Digi24 ce sancțiuni riscă elevii care folosesc telefoanele la școală. Oficialul a precizat că măsurile de sancționare pleacă „de la avertisment verbal sau scris până la sancțiunea cea mai gravă care este exmatricularea”.
Ca fapt divers, măsura nu a venit unilateral din partea statelor, precum Franța, România, etc., ci ca o directivă din partea Uniunii Europene. Spre exemplu, în Germania această idee a provocat controverse, deoarece unii oameni consideră că o interdicție completă nu este practică.
Ligia Deca a explicat care este regulamentul și cum vor fi pedepsiți
Pe de altă parte, noul regulament lasă mână liberă directorilor de instituții, de comun acord cu diriginții, la cum se vor stabili aceste reguli, ministrul spunând că aceștia vor putea lua decizia „să meargă pe regula generală, fără telefoane în timpul orelor, cu zonă de depozitare la intrarea în sala de clasă, fie să meargă pe o regulă și mai strictă, cum am văzut în alte state europene”.
La început, profesorii și părinții s-au opus ideii. Cu toate acestea, interdicția ar putea, spun specialiștii, determina elevii să se joace mai mult și să socializeze în timpul pauzelor, ceea ce le-ar îmbunătăți capacitatea de concentrare și de învățare.
Pe de altă parte, mai spun aceeași specialiști, integrarea dispozitivelor digitale, inclusiv a smartphone-urilor, în curriculum poate îmbunătăți învățarea.
Unele abordări inovatoare includ utilizarea unor jocuri precum Minecraft în scopuri educaționale. Deși vorbim despre o interdicție totală, experimentul introducerii ar putea schimba modul în care elevii își folosesc telefoanele.
Sursa – playtech.ro