Ministrul italian de externe a demisionat

Ministrul italian de externe, Luigi Di Maio, şi-a anunţat marţi seara demisia din Mişcarea 5 Stele (M5S) şi intenţia de a forma un nou partid, transmite dpa.

„Astăzi, eu şi mulţi alţi colegi demisionăm din Mişcarea 5 Stele. Părăsim ceea ce mâine nu va mai fi prima putere din parlament”, a precizat politicianul în vârstă de 35 de ani, după săptămâni de conflict intern în formaţiunea populistă lansată în anul 2009 cu o platformă „antisistem”.

Așadar, Di Maio este în dezacord cu liderul M5S, fostul premier Giuseppe Conte, în privinţa livrărilor de armament pentru Ucraina şi a altor probleme. Tensiunile dintre cei doi sunt mai vechi, amintește dpa.

Conte a cerut de curând să nu li se mai trimită arme ucrainenilor şi să se încerce rezolvarea conflictului cu Rusia pe canale diplomatice, în timp ce Di Maio a continuat să îl susţină pe premierul independent al Italiei, Mario Draghi, cu preţul pierderii popularităţii în interiorul partidului.

Şeful diplomaţiei de la Roma speră în acest moment să fie urmat de susţinători pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni, Insieme per il Futuro (Împreună pentru Viitor), dezvăluie presa italiană. Conform acesteia, 60 de parlamentari din M5S au promis deja că vor fi alături de el.

De asemenea, M5S este cel mai mare partid din Italia din anul 2018 şi în acest moment face parte din coaliţia de guvernământ, cu toate căa suferit pierderi semnificative la alegerile locale desfăşurate de curând. Di Maio a condus partidul aproape trei ani, înainte de a demisiona din funcţia de lider în luna ianuarie a anului 2020. După care a urmat o perioadă de interimat, iar apoi Conte a fost ales în fruntea formaţiunii în luna ianuarie a anului trecut, după ce a renunţat la postul de prim-ministru.

Sursa: româniatv.net
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata