Moldova, Dobrogea şi Muntenia, defavorizate în ceea ce priveşte mari proiecte de infrastructură rutieră, este de părere deputatul Marian Mina

103

Regiunea Moldova rămâne fără autostrăzi. Dintr-un total de 900 de kilometri, pe care administraţia progresistă îi visează în proiecţiile realizate pentru viitor, nu se va face nimic. Până acum, măcar pe hârtie, Moldova era traversată de autostrăzi şi drumuri expres, în planurile ministrului Drulă,  alocă 600 km de vise în Transilvania şi 20 km în Moldova.

Astfel, „Transilvania urmează să aibă o centură ocolitoare pentru toată regiunea, în vreme ce moldovenii vor beneficia doar de cei 20 km care înconjoară Bacăul. Aceste previziuni habarniste condamnă Moldova la subdezvoltare pentru următoarea jumătate de secol. Sibiul lui Iohannis urmează să fie încadrat corespunzător de două autostrăzi care să asigure alunecarea spre pârtie a preşedintelui. În acest timp, la Tecuci, Vaslui sau Bârlad poporul urmează să se înghesuie pe o singură bandă, afirmă deputatul.

În realitate, viaţa din Sibiu, trebuie să fie paralelă cu cea din Vaslui. În acest context, viaţa românilor din Transilvania va fi altfel decât cea a românilor din Moldova. Însă, nu numai Moldova este defavorizată de viziunile fantasmagorice despre transporturi, Dobrogea rămâne  de asemenea, în afara ariei de dezvoltare.

„Poate cea mai mare dovadă de incompetenţă este manifestată de ministrul Transporturilor în ceea ce priveşte legătura dintre Transilvania şi Muntenia. Autostrada Ploieşti-Braşov urmează să întârzie cel puţin 7 ani pentru că Drulă a condiţionat realizarea ei de săparea unui tunel.

Se vede că experienţa lui Drulă în transporturi este limitată la postările obsesive pe care le-a făcut pe nişte forumuri de specialitate. În ceea ce priveşte autostrada Ploieşti – Braşov, el a indicat realizarea unui tunel înainte de întocmirea, de către specialişti, a unor proiecte care să respecte realitatea,” precizează Mina.

Din punct de vedere al infrastructurii, Oltenia, a doua cea mai săracă zonă a României şi capitala Olteniei, Craiova, sunt, de altfel văduvite de investiţii. Nu se doreşte să se dezvolte infrastructura în partea de sud a României. Actualul guvern este în totalitatea sa inconştient, dacă lasă sumele exorbitante din PNRR să fie gestionate de un manager care nu poate să cuprindă nici măcar cu mintea proiecte de o asemenea anvergură. Este nevoie de un programator pentru cele necesare dezvoltării infrastructurii din România.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner