Nicușor Dan audiat la Curtea de Apel în dosarul cu daune de un milion de euro

Președintele Nicușor Dan s-a prezentat luni la Curtea de Apel București pentru a fi audiat într-un proces complex. Un dezvoltator imobiliar îi cere daune de un milion de euro, acuzându-l că, pe vremea când era activist civic, a blocat abuziv un proiect în zona Deltei Văcărești.
Este doar unul din cele aproximativ 50 de dosare civile în care Dan este parte.
„Dacă nu vii, înseamnă că ești de acord”
La ieșirea din sediul instanței, Nicușor Dan a explicat de ce a decis să participe de data aceasta la proces, deși a lipsit de la celelalte. El a precizat că a fost citat special pentru proba cu interogatoriu. „În momentul ăsta sunt vreo 50 de dosare civile în care sunt parte. Nu am venit la niciunul dintre ele. Am venit la acesta pentru că am fost solicitat la proba cu interogatoriu”, a declarat președintele.
RecomandariNicușor Dan, apel ferm împotriva extremismului religios. Declarația vine de Ziua Libertății Religioase.Potrivit acestuia, Codul de procedură civilă are o prevedere clară. „Dacă instanţa ce te citează la interogatoriu şi tu nu vii, înseamnă că, cumva, eşti de acord cu tot ce se spune despre tine. Şi ăsta e motivul pentru care am venit să spun că nu e nicidecum asta”, a adăugat el.
Un proiect imobiliar considerat ilegal
Miza dosarului este un proiect imobiliar pe care două asociații, Eco-Civica și Salvați Bucureștiul, l-au contestat în instanță și au pierdut. Acum, dezvoltatorul se îndreaptă împotriva asociațiilor și a conducerii acestora de la acel moment, în 2019, cerând despăgubiri uriașe. Nicușor Dan era atunci vicepreședinte al Asociației Salvați Bucureștiul.
El susține că demersul dezvoltatorului este o formă de intimidare. „Acum, în loc să fie bucuroşi că au scăpat, deşi proiectul lor este ilegal, ca să intimideze asociaţiile, au cerut acest milion de euro şi asociaţilor ca persoane juridice şi organelor lor de conducere de la momentul ăla, printre care şi eu”, a explicat Nicușor Dan.
RecomandariSfinxul și Babele aparțin comunei Moroeni. Curtea de Apel Ploiești a respins pretențiile Bușteniului.„Un complex de blocuri aruncat în câmp”
Nicușor Dan a reiterat în fața presei că proiectul din Delta Văcărești este ilegal din mai multe motive. În primul rând, a explicat el, terenul vizat are încadrarea urbanistică CB3, ceea ce înseamnă birouri, nu locuințe. El a argumentat că orașul are nevoie de un echilibru între zonele de locuit și cele de birouri pentru a reduce aglomerația.
„Oraşul trebuie să aibă un echilibru între locuire şi job. Noi vedem că în fiecare dimineaţă zeci de mii de maşini merg din sud în nord şi ele revin în seara, pentru că oamenii locuiesc în sud şi lucrează în nord. Ori, urbanismul de azi înseamnă să faci un mix”, a detaliat acesta.
Mai mult, proiectul este descris ca fiind total nociv pentru dezvoltarea urbană. „E un complex de blocuri aruncat în câmp, pur şi simplu, pe nişte fantezii, că o să fie nişte drumuri, drumuri care ar urma să fie pe nişte terenuri private pe care nu le-a expropiat nimeni”, a afirmat Nicușor Dan. Printre alte nereguli menționate se numără probleme legate de PUZ și lipsa locurilor de parcare.
RecomandariNicușor Dan despre dosarul fotografiilor – mă voi duce la DIICOT dacă voi fi chematFostul primar general a mai declarat că, de-a lungul timpului, a refuzat să semneze sute de documente pe care le-a considerat nelegale. „Au fost vreo două sute de acte pe care nu le-am semnat, dintre care câteva zeci vizau reţele de apă, canal, curent. Pentru altele nu am semnat certificatul de edificare, pentru că am constatat că autorizaţia e nelegală. Toate astea au generat litigii, dar trebuie la un moment dat să punem în legalitate”, a declarat Nicușor Dan.






