Noi reguli pentru pensionarea anticipată.

Noi reguli pentru pensionarea anticipată. Într-un interviu la România Tv, preşedintele Casei Naţionale de Pensii a venit cu afirmații importante pentru cei care vor să iasă la pensie anticipat.

Daniel Baciu a transmis, la România Tv, că până la sfârşitul anului noua lege a pensiilor va fi gata. În plus, acesta a vorbit şi despre noile reguli de pensionare anticipată.

„Pana la sfarsitul anului noua lege a pensiilor trebuie sa fie gata. Referitor la pensionarea anticipată, există două categorii: cea cu penalitate şi cea fara penalitate.

De pensia anticipata beneficiaza oamenii care au realizat un stagiu complet de cotizare de 35 de ani. Aceştia pot sa iasa mai devreme la pensie cu 5 ani si au o penalitate de maximum 30%. Cei care au un stagiu de cotizare suplimentar faţă de cei 35 de ani pot să iasă mai devreme la pensie fara nicio penalitate.

Referitor la acele conditii impuse de Comisia Europeană privind eliminarea unor facilităţi privind pensia anticipată, acestea nu se referă la categoria strictă de pensionare anticipată prevăzută în sistemul public de pensii, ci se referă la pensionarea mai devreme a unor beneficiari de pensie.

Ma refer in principal la cei care beneficiaza de reducere fata de varsta standard de pensionare şi ies tot la limită de varsta dar beneficiaza de o reducere datorită conditiilor grele de muncă. Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipata, ci încercăm sa evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii.

Cei care beneficiaza de condiţii grele de muncă beneficiaza de o reducere proportionala cu anii lucrati in conditii dificile de muncă, care sunt reglementate in legea pensiilor”, a spus preşedintele Casei Naţionale de Pensii într-un interviu acordat Andreei Creţulescu.

Actele de care ai nevoie pentru a ieşi la pensie

a) pentru pensia pentru limita de vârstă, anticipată și anticipată parțială:

– cerere pentru înscrierea la pensie (anexă nr. 6 la norme);

– carnetul de muncă (original și copie);

– carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);

– carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);

– alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;

– actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);

– livretul militar (original și copie);

– diplomă de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;

– dovadă echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străinătate;

– adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);

– adeverință privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții (original);

– procura specială, pentru mandatar (original și copie);

– acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viață sau au avut de suferit în urmă revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;

– dovadă încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la dată solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);

– adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după dată de 1 ianuarie 2011 (original);

– alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie;

Mai mult, cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depune de către solicitant, la casă teritorială de pensii din rază de domiciliu a persoanei îndreptățite la acordarea pensiei, începând cu dată îndeplinirii condițiilor de pensionare.

De asemenea, pensia anticipată se cuvine de la dată îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, se acordă de la dată înregistrării cererii și se plătește de la dată încetării calității de asigurat.

Sursa: româniatv.net
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata