O exoplanetă gigantică, nou descoperită, oferă indicii despre cum ar putea arăta ipotetica Planetă 9

70

Descoperită pe orbita unei sistem stelar binar, aflat la 336 de ani lumină, o exoplanetă gigantică, poate oferi indicii cu privire la un mister mult mai apropiat de Terra: care ar putea fi caracteristicile orbitale ale ipoteticei Planete 9, a cărei existenţă la graniţele Sistemului Solar este pentru moment doar bănuită de astronomi, transmite Live Science care preia un material publicat de Astronomical Journal.

La marginea Sistemului Solar, cu mult dincolo de orbita lui Neptun, se află o regiune ocupată de obiecte cosmice foarte reci, în marea lor majoritate asteroizi dar şi planete pitice, cunoscută drept Centura Kuiper de obiecte transneptuniene (printre care cel mai cunoscut obiect este planeta pitică Pluto).

Unii astronomi sunt de părere că o parte dintre aceste obiecte îngheţate de dimensiuni relativ mici au orbitele influenţate de atracţia gravitaţională a unui obiect mare, probabil o planetă încă nedetectată direct, Planeta 9, aflată pe o orbită foarte, foarte îndepărtată faţă de Soare. Alţi astronomi sunt însă de părere că aceste obiecte cu orbite neobişnuite sunt influenţate, de fapt, de atracţia gravitaţională colectiv exercitată de alte astfel de obiecte de dimensiuni mici şi nu de o singură planetă.

Noua descoperire a unei exoplanete denumite HD 106906 b, prin intermediul telescopului Spaţial Hubble, ar putea explica cum ipotetica Planeta 9 ar fi ajuns pe o orbită atât de îndepărtată faţă de Soare, fără a părăsi însă Sistemul Solar.

Această exoplaneta HD 106906 b este uriaşă – de 11 ori mai mare decât Jupiter – şi a fost descoperită în anul 2013. Până acum însă, orbita ei a rămas un mister, pentru că această exoplanetă se află la o distanţă neverosimil de mare faţă de perechea de stele în jurul cărora gravitează: 730 unităţi astronomice (AU). O unitate astronomică este distanţa medie de la Pământ la Soare şi este egală cu 150 de milioane de kilometri. Iar pentru că atracţia gravitaţională exercitată de perechea de stele din centrul acestui sistem este foarte slabă la o distanţă atât de mare, exoplaneta se deplasează foarte încet pe orbita sa, finalizând mişcarea de revoluţie o dată la 15.000 de ani.

Cu ajutorul măsurătorile realizate prin intermediul telescopului Hubble le-au permis cercetătorilor să descrie această orbită îndepărtată şi lentă. Ei au descoperit că orbita este alungită şi înclinată după un unghi neobişnuit şi trece prin exteriorul discului de comete şi asteroizi aflat la marginea acestui sistem stelar binar.

„Pentru a explica faptul că este vorba de o orbită neobişnuită este suficient să ne uităm la Sistemul Solar şi vedem că toate planetele se află pe orbite aflate în acelaşi plan”, conform coordonatorului noului studiu, Meiji Nguyen, astronom la Universitatea California din Berkeley. „Ar fi bizar dacă, spre exemplu, Jupiter ar avea o înclinaţie orbitală de 30 de grade faţă de planul orbital al tuturor celorlalte planete din Sistemul Solar. Acest lucru ridică tot felul de întrebări cu privire la modul în care planeta HD 106906 b a ajuns atât de departe şi pe o orbită atât de înclinată”, a adăugat el.

Oamenii de ştiinţă au venit cu o teorie care să explice particularităţile orbitei acestei exoplanete. Aceasta s-ar fi format foarte aproape de stelele din centrul sistemului, chiar mai aproape decât se află Pământul faţă de Soare. Fiind foarte aproape de stelele din centrul sistemului, planeta nu a putut să-şi menţină orbita şi a fost atrasă spre acestea, dar nu s-a ciocnit cu ele. Sistemul gravitaţional complex exercitat de cele două stele a respins uriaşa exoplanetă pe o orbită nouă şi foarte îndepărtată – cea pe care a fost descoperită. O astfel de orbită nouă ar fi putut duce la ruperea completă a exoplanetei de sistemul stelar din care provine, însă, la momentul oportun, o altă stea a trecut prin apropierea relativă a acestui sistem stelar, stabilizând orbita exoplanetei şi prevenind ruperea ei definitivă de stelele pe orbita cărora s-a format.

Un fenomen similar ar fi putut să se petreacă şi în Sistemul Solar cu ipotetica Planetă 9. Aceasta ar fi putut să se formeze în apropierea relativă a Soarelui, însă a fost scoasă de pe orbită şi împinsă spre exteriorul Sistemului Solar de atracţia gravitaţională exercitată de Jupiter. O stea care a trecut prin apropierea relativă a Soarelui ar fi împiedicat excluderea acestei planete din Sistemul Solar, stabilizându-i orbita la distanţă mare de Jupiter, la graniţele Sistemului Solar.

Proiectul Gaia, aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), are ca obiectiv realizarea unei hărţi 3D a galaxiei, fapt care ar permite identificarea unor posibile interacţiuni stelare produse la începuturile istoriei Sistemului Solar şi care ar fi putut avea ca efect respingerea pe o orbită foarte îndepărtată faţă de Soare a Planetei 9.

„Este ca şi când am avea o maşină a timpului pentru Sistemul Solar, cu care să ne întoarcem în urmă cu 4,6 miliarde de ani, într-o perioadă în care Sistemul Solar era foarte tânăr şi extrem de dinamic, iar planetele nu se aflau încă pe orbitele stabile din prezent”, notează unul dintre autorii studiului, Paul Kalas de la University of California.

În acest sens, această exoplanetă HD 106906 b le oferă astronomilor indicii cu privire la ce ar trebui să caute, pentru a afla, dacă Planeta 9 există sau nu.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata