O țară membră a UE are dreptul să nu recunoască permisul de conducere reînnoit în alt stat

280

În prezent, o anume țară membră a UE, poate refuza să recunoască un permis de conducere, care a fost doar reînnoit într-un alt stat membru după ce i-a interzis titularului acestui permis să conducă pe teritoriul său.

În schimb, statul respectiv nu poate aplica pe permis nicio mențiune privind interdicția de a conduce pe teritoriul său, această modificare ținând de competența exclusivă a statului membru în care se află reședința obișnuită a titularului.

Deciziile în acest sens au fost luate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pornind de la cazurile a doi resortisanți germani.

Instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii.

Astfel, într-o primă cauză, un resortisant german cu reședința obișnuită în Spania are, din anul 1992, un permis de conducere spaniol (categoriile A și B).

Întrucât a circulat în Germania în stare de ebrietate, el a fost decăzut, pentru inaptitudinea de a conduce, din dreptul de a conduce în Germania cu acest permis. În plus, acestuia i s-a interzis, pentru o perioadă de 14 luni, să solicite un nou permis de conducere.

În această perioadă de interdicție, precum și la sfârșitul acesteia, autoritățile spaniole au reînnoit permisul de conducere al cetățeanului german în mai multe rânduri, eliberându-i noi documente.

După câțiva ani de la expirarea perioadei de interdicție, cetățeanul a adresat o cerere orașului Karlsruhe (Germania) pentru a obține recunoașterea valabilității permisului său de conducere spaniol. Orașul Karlsruhe a respins această cerere, apreciind, potrivit dreptului german, că cetățeanul trebuia să prezinte o expertiză medico-psihologică pentru înlăturarea îndoielilor privind aptitudinea sa de a conduce. Astfel, el nu obținuse în Spania niciun permis nou de conducere a cărui valabilitate trebuia să fie recunoscută în conformitate cu Directiva privind permisele de conducere, ci i-au fost eliberate doar documente care au vizat reînnoirea permisului său de conducere inițial. Curtea Administrativă Federală din Germania, sesizată cu litigiul, a adresat o întrebare Curții de Justiție cu privire la întinderea principiului recunoașterii reciproce a permiselor de conducere prevăzut de directivă. 

 Prin hotărârea pronunțată, Curtea de Justiție amintește că principiul recunoașterii reciproce se impune și în ceea ce privește permisele de conducere rezultate dintr-o reînnoire, sub rezerva totuși a excepțiilor prevăzute de directivă. Curtea arată în această privință că un stat membru poate, ca urmare a comportamentului ilicit pe teritoriul său, să refuze să recunoască valabilitatea permisului și să stabilească condițiile pe care titularul trebuie să le îndeplinească pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul său. În schimb, atunci când persoanei interesate i s-a eliberat în statul său membru de reședință, după expirarea perioadei de interdicție, un nou permis de conducere, recunoașterea valabilității acestuia nu poate fi condiționată de prezentarea unei expertize medico-psihologice. Astfel, într-o asemenea situație, inaptitudinea de a conduce a fost înlăturată prin verificarea aptitudinii efectuată la momentul eliberării acestui nou permis de conducere, statul membru emitent fiind obligat, cu această ocazie, să verifice dacă candidatul îndeplinește normele minime ale directivei referitoare la aptitudinile fizice și mentale pentru conducere.

Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer Or, simpla reînnoire a unui permis de conducere pentru categoriile A și B nu poate fi asimilată eliberării unui nou permis de conducere, dat fiind că directiva nu obligă statele membre să procedeze, în momentul reînnoirii, la un control al normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale pentru conducere.

În consecință, statul membru pe teritoriul căruia titularul unui permis pentru categoriile A și B care a făcut doar obiectul unei reînnoiri dorește să circule, după ce a fost decăzut, ca urmare a unei infracțiuni rutiere săvârșite pe acest teritoriu, din dreptul de a conduce pe teritoriul respectivului stat, poate refuza să recunoască valabilitatea acestui permis atunci când condițiile prevăzute în dreptul național pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul menționat nu sunt îndeplinite. Riscul producerii de accidente de circulație poate astfel să fie redus, arată CJUE. Titularul permisului de conducere trebuie să aibă totuși posibilitatea să dovedească faptul că aptitudinea sa de a conduce a făcut, cu ocazia reînnoirii acestui permis, obiectul unui control care permite să se considere că inaptitudinea sa pentru conducere a fost înlăturată prin efectul acestei reînnoiri. 

Plus două inovații majore: „accesul pompierilor” și „codul de salvare” În schimb, într-o altă hotărâre pronunțată într-o altă cauză, Curtea subliniază că inscripționările care figurează pe permisul de conducere sunt de competența exclusivă a statului membru în care se află reședința obișnuită a titularului.

Prin urmare, un alt stat membru nu poate aplica pe permis, al cărui model este armonizat sub forma unui card din plastic, o mențiune privind interdicția de a conduce pe teritoriul său. Cu toate acestea, acel alt stat membru se poate adresa statului membru de reședință pentru ca acesta să aplice o asemenea mențiune.

În plus, nu reiese că ar fi exclus ca statul membru în care se află reședința temporară să verifice, în special pe cale electronică, în cazul unui control rutier pe teritoriul său, dacă persoana interesată a făcut obiectul unei măsuri care o privează de dreptul său de a conduce pe acest teritoriu.

Această a doua cauză privește un resortisant german care contestă în fața Tribunalului Administrativ Superior din Baden-Württemberg, Germania, decizia orașului Pforzheim prin care i se impune să prezinte permisul său de conducere austriac pentru a i se aplica o mențiune care îl invalidează pentru teritoriul german, unde autorizația de a conduce i-a fost retrasă pentru motivul că a condus un vehicul sub influența stupefiantelor.  

Sursa: profit.ro

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata