Parteneriat între Commoditrader şi Asociaţia Producătorilor de Porumb din România

Foto: biz-solutions.ro
0 556

Pentru proiectul CommodiCarbon, Stert-up-ul fintech Commoditrader extinde parteneriatul cu Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR), pentru a cofinanţa fermierii români prin vânzarea certificatelor de carbon, în procesul de tranziţie către agricultura conservativă, informează miercuri start-up-ul fintech danez, printr-un comunicat.

Astfel, fermieri care au acumulat un total de aproximativ 140.000 de hectare au arătat interes în vânzarea certificatelor de carbon la sfârşitul acestui an de recoltare.

„”Au trecut aproape două luni de la lansarea proiectului CommodiCarbon în România şi avem deja fermieri cu un total aproximativ de 140.000 ha care au interes în vânzarea de certificate la sfârşitul acestui an de recoltare, iar în Danemarca avem fermieri cu peste 80.000 ha. Ne propunem ca împreună cu APPR să ajutăm şi să stimulăm fermierii români către o economie mai bună, o agricultură mai durabilă, precum şi spre un management mai eficient al fermei”, a declarat Alexandra Suciu Sorensen, Commoditrader Market Development Manager România.

Este vorba despre o platformă digitală, iar contactul direct cu fermierii este foarte important. Întrucât APPR este o asociaţie profesională, formată din producători şi reprezentanţi ai lanţului profesional de porumb din România, interesul Commoditrader de a furniza informaţii economice, tehnologice şi profesionale către membrii asociaţiei este unul dintre obiectivele comune ale acestui parteneriat strategic.

„Proiectul CommodiCarbon se aliniază cu obiectivele APPR de a populariza în rândul fermierilor beneficiile practicilor durabile ale agriculturii regenerative. Dorim să încurajăm membrii APPR să devină campioni în tranziţia de la agricultura convenţională la cea sustenabilă, mai ales că societatea europeană pregăteşte instrumente financiare adecvate pentru a răsplăti acest efort, inclusiv prin introducerea unui sistem de creditare a carbonului pentru agricultură”, a spus Cristina Cionga, director pentru afaceri europene al APPR.

Actual, Commoditrader va instrui tehnic pe unul dintre specialiştii APPR în ceea ce priveşte programul CommodiCarbon, lansat în România la finalul anului 2020. În acest fel, Cristina Radu, membru al echipei APPR, absolventă a USAMV Bucureşti în Ingineria şi Protecţia Mediului în Agricultură şi licenţiată în Protecţia Culturilor şi Dezvoltare Durabilă în Franţa, va trece printr-un proces de iniţiere şi certificare în oferirea de consultanţă fermierilor pentru adoptarea practicilor agriculturii conservative.

Apoi, prin consultantul său tehnic, APPR se va implica activ în educarea şi sprijinirea fermierilor din programul CommodiCarbon, oferindu-le informaţii despre program, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi admişi, sprijin la întocmirea documentelor necesare înrolării, precum şi asistenţă tehnică despre practicile agriculturii conservative pretabile fiecărui tip de teren şi fiecărei ferme în parte.

„Interesul membrilor APPR este unul ridicat şi fermierii sunt deschişi către adoptarea unor tehnici inovative pentru a face faţă provocărilor generate de schimbările climatice. Prin colaborarea cu Commoditrader, vom putea oferi beneficii suplimentare, punându-le la dispoziţie un model de afaceri adaptat nevoilor lor, dar totodată aliniat cu standardele actuale ale societăţii, fapt ce ne bucură şi ne oferă speranţa că împreună putem face o diferenţă. Ne dorim ca practicile fermierilor să fie parte a
soluţiilor de sustenabilitate, dar şi ca aceştia să-şi poată continua menirea de a furniza securitatea alimentară a cetăţenilor. Sprijinim toate demersurile în scopul înverzirii şi combaterii schimbărilor climatice şi a efectelor lor, în special când acestea sunt pragmatice, fezabile şi acompaniate de instrumente financiare care să ne conserve competitivitatea pe piaţa globală”, a adăugat Cristina Cionga.

În prezent, deşii există interes pentru programul CommodiCarbon, agricultura conservativă este încă un subiect greu de atins în România, iar mulţi fermieri au eşuat în încercarea de a pune în aplicare agricultura conservativă.

„Prin urmare, este foarte important ca noi să avem consilieri gata să ajute în conversia agricolă, astfel încât fermierii să aibă o strategie durabilă pentru a trece la o formă de cultivare mai ecologică. În aceleaşi timp, prin intermediul CommodiCarbon obţin o cofinanţare pentru conversie, reducând astfel riscul pe mai mulţi parametri”,
a subliniat Alexandra Suciu Sorensen.

Acest proces de tranziţie spre agricultura conservativă implică un angajament pe termen lung, întrucât calitatea solului, biodiversitatea şi proprietăţile acestuia se îmbunătăţesc în timp, se arată în comunicat. Aceste metode, dacă sunt corect planificate şi respectate, au un impact pozitiv asupra retenţiei de apă în sol, precum şi în diminuarea eroziunilor. Simultan, are loc absorbţia carbonului şi a gazelor cu efect de seră, aspecte esenţiale în combaterea schimbărilor climatice.

În contextul financiar, costul de înrolare în programului CommodiCarbon este de 50 euro/lună, discount disponibil până în luna martie 2021 şi valabil pentru primul an de activitate. După luna martie, costul perceput pentru înregistrarea în program este de 100 euro/lună. În cazul în care fermierul nu este mulţumit de potenţial, poate renunţa la abonament înainte de a trimite planurile sale de cultivare pentru acest sezon şi nu implică nicio obligaţie, precizează Commoditrader.

Însă, odată ce fermierul se înrolează în program, se aşteaptă un angajament de minim 5 ani în care acesta nu are voie să are pământul sau să intervină la o adâncime de mai mare de 8-10 cm în pământ, pe parcelele introduse în program. De asemenea, fermierul nu este obligat să se înregistreze cu toată suprafaţa pe care o deţine, se poate înregistra şi cu o suprafaţă mai mică, de minim 100 ha.

În anul 2018 Julie Koch Fahler şi Ida Boesen alături de un grup de fermieri danezi au înfiinţat Commoditrader ApS, lansând platforma de comerţ online www.commoditrader.com, compania îşi asumă misiunea de a sprijini comerţul transparent şi deschis şi să creeze conexiuni mai bune la nivel de ferme, folosind digitalizarea.

Iar Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR) este o asociaţie profesională formată din producători agricoli care deţin suprafeţe de lucru cuprinse între 50 şi 50.000 ha, dar şi din reprezentanţi ai lanţului profesional de porumb din România.

În prezent APPR face parte din Confederaţia Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari ţări producătoare de porumb din Europa. Obiectivul său principal îl reprezintă furnizarea de expertiză tehnică, economică şi legislativă pentru membri şi organizaţiile profesionale ale fermierilor din România.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata