Pentru a ne putea reveni, după mesele de sărbători, este nevoie de un plan de detoxifiere complet

4 min citire

Inrolare trafic.ro




Mesele de sărbători sunt unele dintre cele mai încărcate mese din an. Prezente sunt sarmalele, fripturile, cârnații, dar și dulciurile precum prăjituri, checuri sau cozonaci. De asemenea, multă lume obișnuiește să consume și alcool mai mult decât de obicei în perioada sărbătorilor de iarnă.

Toate aceste obiceiuri de sărbători ne afectează organismul şi pentru a ne putea reveni după mesele de sărbători este nevoie de un plan de detoxifiere complet, care să aibă la bază legume, dar și fructe, care ajuta ficatul, bila și splina să-și revină după festin.

Din punct de vedere medical, ficatul este unul dintre cele mai mari și mai importante organe, cel care ne protejează de efectele toxinelor intrate în organism. În acest context, ficatul trebuie păstrat într-o stare foarte bună de funcționare, iar sucurile de detoxifiere ajută în acest sens.

În acest sens, pentru a avea un ficat săntăos se elimină sarmalele, cârnații, prăjiturile și se apelează doar la sucuri cât mai naturale. Ele ofertă vitamine și minerale, care sunt esențiale pentru curățarea organelor vitale.

Medicii recomandă și un consum obligatoriu de litri de apă pe zi, pe lângă sucurile din fructe și legume. În ceea ce privește legumele necesare pentru prepararea sucurilor, potrivit sursei citate, morcovii, merele, sflecla roșie, lămâia și țelina sunt unele dintre cele mai importante alimente care ajută la detoxifierea ficatului.

Referitor la timpul alocat pentru această cură de detoxiefere, specialiștii recomandă o perioada între 3-7 zile, în care se beau cât mai multe sucuri și se mănâncă cât mai puțin. Se recomandă să se consume mai multe salate, fructe, supe, și să se bea mai multă apă. Totodată, este nevoie și de un stil de viață mai puțin sedentar.

Ceaiuri și sucuri detoxifiante

Exemplu: Unul dintre sucurile detoxifiante are la bază lămâie și sfeclă roșie. Se bagă într-un storcător: 6 tulpini de țelină, o jumătate de lămâie, 1 sfeclă roșie, 1 cană coriandru, 1 bucățică ghimbir proaspăt ras. Sucul se servește imediat, cât ingredientele sunt încă proaspete.

-O altă alternativă de suc este cel de morcovi și sfleclă roșie. La storcător se adaugă: 2 morcovi, 2 bucăți sfeclă roșie, 1 lămâie, 1 bulb de molură. Sucul se consumă imediat ce este gata, sau se poate păstra la frigider timp de 24 de ore.

-Un alt suc și mai aromat este cel care are la bază portocale și țelină. Astfel, în storcător se amestecă: 2 portocale fără coajă, 1 lămâie fără coajă, o jumătate de țelină, o jumătate de cană cu pătrunjel și se consumă imediat.

Totodată, pe lângă sucurile naturale, ceaiurile pot ajuta și ele la detoxifierea ficatului, în contextul în care este bogat în antioxidanți. Se recomandă ceaiul de ghimbir, care are beneficii asupra tractului digestiv, poate neutraliza bacteriile nocive și susține sistemul imunitar.

Acest ceai poate fi combinat cu zeamă de lămâie, sau cu ceai de păpădie, având aceași serie de beneficii. Totodată, se mai recomandă și consumul ceaiului de mușețel și cel de mentă, care sunt utile pentru simptomele gastrice și hepatice neplăcute. Aceste plante calmează arsurile și disconfortul gastric si intestinal, reduc senzația de foame și pe cea de greață.