Pentru secţiile şi compartimentele de neonatologie, Fundaţia Vodafone a lansat un program

109

În România, Fundaţia Vodafone a lansat joi programul „Viaţă pentru nou-născuţi” privind dotarea secţiilor şi compartimentelor de neonatologie de nivel 1 şi 2 din toată ţara, finanţarea acordată fiind de 5 milioane de lei.

„Programul pe care îl lansăm astăzi este o continuare firească a ceea ce am făcut în ultimii ani la Fundaţia Vodafone România. (…) Astăzi cu Fondul ‘Viaţă pentru nou-născuţi’ anunţăm o nouă rundă de finanţare, un program în valoare de 5 milioane de lei care se adresează secţiilor şi compartimentelor de neonatologie din toată ţara, cele de nivel 2 şi 1. (…) Cea mai mare rată a mortalităţii este în secţiile de nivel 2. Una dintre cauze este lipsa echipamentelor şi lipsa dotărilor necesare. Şi, tocmai asta vom încerca noi să rezolvăm prin acest program – să ajutăm în secţiile de nivel 2. Avem medici, avem oameni extraordinari în ţară, dar trebuie să îi ajutăm puţin să poată să îşi facă meseria”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul Fundaţiei Vodafone România, Angela Galeţa.

În cadrul acestui program, pot aplica pentru finanţare ONG-uri împreună cu spitale, secţiile şi departamentele de neonatologie de nivel 2 şi 1 din ţară, până pe data de 9 iulie.

Astfel, „Se poate solicita pentru fiecare unitate o sumă între 250.000 de lei şi un milion de lei. Până pe 9 iulie vom primi aplicaţiile, apoi va urma perioada de verificare a eligibilităţii, pentru că, de exemplu, este o condiţie esenţială în a aplica la acest fond aceea de parteneriat între ONG, spital şi autoritatea publică locală, pentru că am învăţat şi noi din experienţa anterioară că lucrurile merg mult mai bine dacă există suport din partea autorităţilor locale. Apoi urmează perioade evaluare din punct de vedere medical, tehnic şi aşa mai departe”, a explicat Angela Galeţa.

În contextul acestui program, proiectele selectate se vor anunţa în jurul datei de 1 octombrie.

„Se pot solicita fonduri pentru dotare cu echipamente şi aparatură medicală, renovare, dacă este necesar. Dacă vorbim despre o instalaţie de gaze medicale, va fi nevoie şi de o renovare acolo. Evident, soluţii de telemedicină, pentru că am văzut de atâtea ori telemedicina îi poate ajuta pe medicii din alte spitale să intre în legătură cu specialişti din centrele regionale, de exemplu, şi totul este în beneficiul pacientului, pentru binele nou-născutului”, a precizat Angela Galeţa.

La rândul său, şeful secţiei ATI nou-născuţi de la Spitalul „Marie Curie”, Cătălin Cîrstoveanu, a afirmat că, în fiecare an, între 100 şi 200 de nou-născuţi care prezintă cazuri „complexe” îşi găsesc salvarea în alte ţări. „Sunt cazuri complexe, sunt cazuri care depăşesc tehnic şi ca infrastructură şi ca know-how capacitatea noastră de a le rezolva”, a explicat medicul.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata