joi, 23 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Lifestyle

Pescuitul pe timpul nopții: sfaturi și măsuri de siguranță

Ioana Cojocaru · 29 iunie 2023 · Actualizat: 11:43
pescuit noaptea sfaturi si masuri de siguranta fotor

Pescuitul pe timp de noapte este mult mai complicat decât pescuitul pe timp de zi. Totuși, pescarii pasionați vor face asta inclusiv noaptea. Se întâmplă îndeosebi vara, când temperaturile caniculare determină peștii să se retragă în straturile mai adânci de apă, respectiv să se hrănească, abia odată cu lăsatul serii.

 

Noaptea, simțul tactil trebuie să fie unul bun și vigilent. Prin urmare, pentru un pescuit nocturn reușit și fără situații nedorite, sunt necesare o serie de sfaturi și măsuri de bază pe care le regăsești mai jos.

Sorin Grindeanu: Nu se pot face lucrări de defrişare, pe versant, până la 70-100 de metri pe timpul nopţii
RecomandariSorin Grindeanu: Nu se pot face lucrări de defrişare, pe versant, până la 70-100 de metri pe timpul nopţii

Găsește un loc de pescuit accesibil și curat

Un prim sfat important, de care să ții cont în partida ta nocturnă de pescuit, este găsirea unui loc cât mai curat, adică un mal fără prea multă vegetație sau obstacole care te pot încurca pe timpul nopții.

 

Îți recomandăm să nu alegi locații dificile de pescuit pe care, de regulă, le preferi în ziua. De asemenea, anunță pe cineva din familie sau un prieten apropiat pe ce baltă de pescuit mergi pentru acoperirea eventualelor situații de urgență.

„În timpul nopții, au venit și au ucis”: celălalt război al Sudanului
Recomandari„În timpul nopții, au venit și au ucis”: celălalt război al Sudanului

 

 

 

Viena, Paris și Shanghai sting lumina pe timpul nopţii
RecomandariViena, Paris și Shanghai sting lumina pe timpul nopţii

Nu în ultimul rând, asigură-te că pe suprafața de apă unde pescuiești ai o vizibilitate adecvată, altfel nu vei cunoaște unde arunci lanseta. Prinderea firului în obstacolele apei este de evitat în asemenea împrejurări.

Asigură-ți iluminarea în timpul pescuitului

O lanterna de cap îți va fi extrem de utilă din simplul motiv că vei avea mâinile libere pentru activitățile cu adevărat importante: control lansete, schimbare monturi, verificare momeală și multe altele. Asigură-te că acumulatorii lanternei sunt încărcați și ai o sursă de reîncărcare cu tine.

 

De asemenea, este recomandat să deții un proiector pentru zona de campare, respectiv zona în care pescuiești. Astfel, vei putea avea o vizibilitate foarte bună atât asupra lucrurilor de pe mal, cât și la nivelul suprafeței apei.

Nu neglija confortul tău pe baltă sau pe lacul de pescuit

Confortul personal pe parcursul nopții este mai mult decât important. Fiind vorba de un pescuit staționar (pasiv), un scaun pescuit nu trebuie să-ți lipsească din bagaj. Ai mai multe variante în funcție de buget și de nivelul de confort pe care îl vrei.

 

Cum vara sunt tot felul de insecte sau țânțari ce îți vor strica buna dispoziție și capacitatea de concentrare la pescuit, îți sugerăm să cumperi spray-uri sau alte produse speciale care să te protejeze.

 

Totodată, nu neglija faptul că noaptea se poate răcori simțitor afară. Ideal este să ai o pătură cu tine. Mai mult decât atât, te poate surprinde o ploaie neprevăzută. Prin urmare, pune-ți îmbrăcăminte de schimb și adecvată sezonului în bagajul de pescuit, precum și o pelerină sau cizme de cauciuc în cazul în care apar precipitații.

Ai în vedere să fii ordonat cu lucrurile din jurul tău

În timpul unei partide de pescuit, un pescar are nevoie de foarte multă concentrare, dar și de o bună organizare pe mal.

 

Este recomandat să ajungi la locul ales pentru pescuit până la lăsarea serii, așadar, pe timp de zi. Până să începi activitatea de pescuit, scoate toate lucrurile de care ai nevoie și așază-le în așa fel, încât să nu te încurce, dar să ai acces ușor la ele.

 

Te poți relaxa un pic, privind apusul soarelui, iar apoi să treci la treabă!

Accesorii și unelte utile pentru pescuitul nocturn

În principiu, lansetele sau undițele cu care pescuiești ziua sunt potrivite și pe timp de noapte. Totuși, poți fi surprins de posibilitatea de a captura pești răpitori mai mari, precum somnul sau știuca, așadar, este bine te pregătești și cu niște fire și mulinete mai puternice.

 

Te sfătuim să utilizezi și sisteme de avertizare sonoră, așa cum sunt clopoțeii sau bambinele fluorescente. De asemenea, plutele cu starleți sunt de ajutor în pescuitul nocturn staționar.

 

 

Pescuitul pe timpul nopții poate fi relaxant și, de asemenea, poate veni cu capturi impresionante de pește. După cum tocmai ai aflat, necesită însă o mai bună organizare și o mai mare atenție la detalii.