sâmbătă, 06 iunie 2026 Columbus29°CParțial noros

Caută în Jurnalul Național

Actualitate

Petre Daea, anunț de ultimă oră pentru fermierii români

Simona Dumitru · 19 decembrie 2022 · Actualizat: 21:06

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a transmis că în cursul acestei săptămâni fermierii vor primi subvențiile pentru calamități, dar și pentru programele dedicate tomatelor şi usturoiului.

Astfel că, Petre Daea, anunț de ultimă oră pentru fermierii români! Ministrul Agriculturii spune că subvențiile pentru calamități, dar și pentru programele dedicate tomatelor şi usturoiului vor fi virate în cursul acestei săptămâni în conturile fermierilor.

Petre Daea, anunț de ultimă oră pentru fermierii români

”Săptămâna viitoare, dragi fermieri, toţi veţi avea bani în cont, atât pentru calamităţi, cât şi pentru programul de tomate şi usturoi. Cu alte cuvinte, toate formele de sprijin vor fi încheiate în această săptămână, motiv pentru care am lucrat şi sâmbăta şi duminica, am lucrat şi noaptea. Alţii n-au văzut, dar dumneavoastră aţi simţit. (…) Un an greu, dar iată că natura acum nu ne părăseşte. Am spus de fiecare dată că natura nu rămâne datoare. Şi au venit şi ploile care scot din sol sămânţa pe care dumneavoastră aţi încorporat-o cu atâta strădanie şi cu atâta efort. Să dea Dumnezeu să avem parte de sărbători pe măsura dorinţei fiecăruia”, a precizat Petre Daea.

Petre Daea anunţă despăgubiri de secetă de 1.500 de lei la hectarRecomandăriPetre Daea anunţă despăgubiri de secetă de 1.500 de lei la hectar

Ministrul Agriculturii a mai spus că despăgubirile de calamități sunt deja în curs de achitare, iar cuantumul maxim al acestora este de 1.500 de lei pe hectar. Conform ministrului, banii se acordă în baza procesului verbal și a documentelor depuse la Direcțiile Agricole Județene până pe 12 decembrie.

Referitor celelalte două subvenții achitate de DAJ din cadrul programelor de minimis pentru cultura de legume în spații protejate și de usturoi în câmp, plățile se fac din bugetul de stat și sunt alocate din bugetul național pe 2022. Acestea trebuie să fie virate în conturile  fermierilor până la finalul acestui an.

Petre Daea le dă peste nas celor care spun că prețul cărnii de porc în România este mare

În plus, Petre Daea îi îndeamnă pe români să cumpere carne de porc din piețe sau de la producătorii locali pentru că prețurile sunt cât se poate de accesibile.

Anunțul de ultimă oră al lui Nicușor Dan. Cine este noul premier și cum arată lista miniștrilorRecomandăriAnunțul de ultimă oră al lui Nicușor Dan. Cine este noul premier și cum arată lista miniștrilor

Ministrul Agriculturii susține că prețul cotletului de porc este în medie 18 lei, iar al jambonului este 19 lei, în galantarele pe care le-a vizitat în ultima vreme, în țară.

Anunțul ministrului vine în situația în care, la finalul lunii octombrie, producătorii anunțau că prețul cărnii de porc se va dubla și un kilogram ar putea să ajungă și la 60 de lei în preajma sărbătorilor.

„Mergeți în piețe și luați produsele de la producătorii noștri (…) Am văzut, am fost prin țară, că jambonul e 19 lei, cotletul, 18 lei, în galantare. Oamenii pot merge să cumpere de la o exploatație anume cu regula de a anunța medicul veterinar, să respecte regulile sanitare. Se vede carnea crescută în bătătură… Îi sfătuiesc pe toți care fac această operațiune să facă analizele de trichină”, a precizat ministrul Agriculturii.

Anunțul de ultimă oră de la vârful NATO. Ce se cere de urgență fabricilor de armament europeneRecomandăriAnunțul de ultimă oră de la vârful NATO. Ce se cere de urgență fabricilor de armament europene