Ce înseamnă regionalismele folosite în Ardeal și cum se explică „supat”, cuvântul care denumește un loc din casă

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române a reacționat la controversa provocată de postările care anunțau apariția substantivului „supat”, potrivit relatării HotNews din 11 octombrie 2026. Institutul a precizat că termenul nu a fost introdus în ediția din 2021 a dicționarului, ci figura deja în cea din 2005. Prezența lui în dicționar nu impune înlocuirea construcției obișnuite „sub pat”: aceasta și substantivul „supat”, care denumește spațiul dintre pat și dușumea, au analize gramaticale diferite.

Graiurile sunt variante regionale ale limbii, cu particularități de pronunție, vocabular și gramatică. Granițele dintre ele sunt adesea difuze, iar trecerea de la un grai la altul poate fi treptată. Un cuvânt folosit într-o comunitate poate, astfel, să fie necunoscut unor vorbitori din altă regiune.

În Ardeal, aceleași lucruri au și denumiri regionale

Lista de mai jos cuprinde termeni prezentați de Antena Satelor în materialul „Regionalismele din Ardeal și graiul ardelenesc”. Pentru două dintre verbe și adjective este indicată mai precis zona Văii Someșului:

• „A se zbdici” înseamnă „a se usca”. Este un regionalism folosit pe Valea Someșului.
• „Coleșă” este denumirea ardelenească pentru mămăligă.
• „Betiag” înseamnă „bolnav” și este folosit pe Valea Someșului.
• „Bolund” are sensul de „nebun”, fără înțelesul medical al cuvântului.
• „Copârșeu” înseamnă sicriu sau coșciug.
• „Drojderi” îi desemnează pe bețivi sau pe alcoolici.
• „Găluște” are, în această utilizare regională, sensul de sarmale.
• „Horinca” și „jinarsul” sunt denumiri folosite pentru țuică.
• „Mintenaș” înseamnă „imediat”, fiind folosit pentru a exprima graba.
• „A sudui” înseamnă „a înjura”.

Corespondentul Viorel Grosu explică faptul că folosirea regionalismelor coexistă cu stăpânirea limbii literare. Aceste cuvinte se transmit în familie, copiii învățând termeni locali încă din perioada în care încep să vorbească.

„Supat” este atestat înaintea ediției de dicționar din 2021

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române a explicat statutul gramatical al cuvântului într-o postare pe rețelele sociale: „În consecință, ne vedem obligați să clarificăm un detaliu care a reușit să tulbure liniștea de sub paturi: supat este substantiv. Mai exact, este un substantiv neutru: un supat, două supaturi. Se poate articula – supatul – și poate apărea după o prepoziție – în supat”.

Diferența dintre cele două forme poate fi urmărită în exemplele oferite de specialiști: „În enunțul «Mingea căzuse sub pat», sub este prepoziție, iar pat este substantiv. Cele două cuvinte se scriu separat (și arată unde a ajuns mingea!). În schimb, în enunțul «Am căutat mingea în supat», supat denumește locul: spațiul dintre pat și dușumea. Aceeași mobilă, altă analiză gramaticală”, au explicat reprezentanții institutului.

Construcția alcătuită din prepoziție și substantiv stă la originea termenului. Prin unirea celor două cuvinte a rezultat o denumire de sine stătătoare, care se declină.

Termenul figura deja în ediția din 2005 a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, cunoscută ca DOOM2. El nu a fost introdus pentru prima dată în ediția din 2021, DOOM3. În ambele ediții, în dreptul său apare indicația „pop”, abrevierea pentru „popular”.

Despre sensul acestei etichete, specialiștii au făcut o precizare: „«Popular» indică registrul în care circulă cuvântul. Nu numărul de distribuiri de pe Facebook”, au subliniat ei.

Dicționarul (tezaur) al limbii române (DLR) documentează folosirea termenului prin exemple din scriitorii Iordache Golescu, Negruzzi, Hogaș și Sadoveanu, precum și din folclor. Potrivit institutului, cuvântul a circulat și continuă să circule în uzul popular și regional, chiar dacă nu este cunoscut de toți vorbitorii.

Un exemplu folcloric consemnează aruncarea unei cămăși în acel spațiu, după spălare. La Hogaș apare și forma de plural, într-un pasaj despre copii care se ghiontesc pe sub masă și prin locurile de sub paturi, până târziu în noapte.

Unirea prepozițiilor cu substantivele a produs și alte cuvinte

Institutul arată că acest mod de formare există de mult timp în română. Din el au rezultat mai ales adverbe, precum „acasă”, „aseară”, „degrabă”, „deloc”, „deodată” și „împrejur”, dar și substantive: „demâncare”, „deochi”, „fărădelege”, „subsol” și „supat”. Pentru „subsol”, specialiștii indică modelul francez „sous-sol”.

Originea unui cuvânt și folosirea lui regională sunt chestiuni distincte. În vocabularul românesc există, de exemplu, împrumuturi precum „hotar”, din maghiară, „papuc”, din turcă, și „cartof”, din germană.

În privința propunerilor „sumasă”, „suscaun” și „sufarfurie”, apărute ca glume, reprezentanții institutului au explicat condițiile necesare pentru includerea în dicționar: „Apreciem creativitatea, dar, pentru intrarea în dicționar, gluma nu este suficientă: mai trebuie uz, răspândire și atestări”.

Graiurile se disting și prin aria în care sunt vorbite

Dacoromâna are variante regionale care permit înțelegerea reciprocă între vorbitori, chiar dacă vocabularul și pronunția diferă. Potrivit paginii Wikipedia despre limba română, principalele graiuri ale dacoromânei și ariile lor sunt:

• Graiul muntenesc este vorbit în Muntenia și în sudul Dobrogei.
• Graiul oltenesc este specific Olteniei.
• Graiul bănățean este întâlnit în Banat.
• Graiul ardelenesc este specific Ardealului.
• Graiul crișean este prezent în Crișana și în părți din Transilvania.
• Graiul maramureșean este caracteristic Maramureșului.
• Graiul moldovenesc este vorbit în Moldova, în nordul Dobrogei și în părți din Basarabia.

Aceste graiuri nu trebuie confundate cu aromâna, meglenoromâna și istroromâna. Încadrarea acestora din urmă diferă între specialiști: unii le consideră dialecte ale aceleiași limbi, iar alții le tratează ca limbi separate, înrudite.

Statutul limbii române diferă de la o țară la alta. În România, Constituția din 1991, revizuită în 2003, o stabilește la articolul 13 drept limbă oficială. În Republica Moldova, denumirea de limbă română apare în Declarația de Independență din 1991. Constituția din 1994 folosea însă denumirea de limbă moldovenească; în 2013, Curtea Constituțională a decis că prevalează Declarația de Independență. În martie 2023, Parlamentul a adoptat înlocuirea vechii denumiri cu cea de limbă română în legislație și în Constituție, iar președintele Maia Sandu a promulgat legea.

Româna are și alte forme de recunoaștere și utilizare. În Ungaria, este recunoscută ca limbă a minorității române, cu drepturi în educație și cultură. Universitatea din Cernăuți formează profesori pentru școlile românești, inclusiv în filologie română, matematică și fizică. Limba română este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, din care România face parte din 2007. Ea este utilizată și în Uniunea Latină, iar la Muntele Athos se desfășoară slujbe și în română.

Istoria limbii oferă un alt context pentru deosebirile de vocabular și de grai. Începând cu secolul al VI-lea, contactul cu populațiile slave i-a influențat vocabularul, fonetica și structura gramaticală. Cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este Scrisoarea lui Neacșu din 1521.