Cum trimiteau mongolii mesaje la 300 de kilometri pe zi prin Yam, rețeaua care lega armatele de pe două continente

Ordinele militare și rapoartele administrative circulau în Imperiul Mongol cu 200-300 de kilometri pe zi prin Yam, o rețea de stații unde curierii schimbau caii obosiți cu animale odihnite. Sistemul lega Europa de Est de China și permitea conducerii să afle rapid despre revolte sau despre refuzul plății tributului.

Imperiul fusese întemeiat de Genghis Han în 1206 și avea să se extindă în secolele al XIII-lea și al XIV-lea. A devenit al doilea cel mai mare imperiu terestru din istorie, după Imperiul Britanic, ajungând la aproximativ 33 de milioane de kilometri pătrați, de la Oceanul Pacific și China până la Marea Neagră. Expansiunea a atins și teritoriile românești, devastate de o coloană mongolă în 1241.

Curierul schimba calul și continua drumul

Genghis Han a întemeiat Yam pentru a menține legătura dintre detașamentele și coloanele militare care operau la distanțe mari unele de altele. Comunicarea susținea o armată bazată pe călăreți de stepă, organizată pentru atacuri, retrageri și manevre de flancare.

Mesagerii se numeau yamchi. La sosirea într-o stație, curierul lăsa calul epuizat, lua unul odihnit și pornea mai departe. Viteza transmiterii mesajului depindea astfel de posibilitatea de a schimba animalele de-a lungul traseului.

Pregătirea stațiilor începea înainte ca mesagerul să ajungă la ele. Clopoțeii prinși de haine îi anunțau apropierea, astfel încât personalul să poată pregăti calul. Noaptea, curierii aprindeau torțe din goana calului, folosind semnale luminoase pentru alerte între turnurile de veghe.

Călăreții își strângeau capul, pieptul și abdomenul cu fâșii de material pentru a suporta trepidațiile și epuizarea provocate de zilele petrecute în galop. Practica urmărea inclusiv prevenirea leziunilor interne asociate călăriei prelungite.

Stațiile erau amplasate după rezistența cailor

Avanposturile se aflau pe drumurile principale, mai ales pe Drumul Mătăsii, rețeaua comercială care lega Asia de Est de Europa și Africa de Nord. Distanța dintre ele era stabilită în funcție de limita de alergare a calului.

Infrastructura era adaptată traseului și condițiilor locale:

• Stațiile se găseau la maximum 60 de kilometri una de alta și ofereau cai odihniți, hrană, adăpost și pază.
• Pe trasee erau utilizați în general cai de stepă, mici, robuști și rezistenți.
• În regiunile nordice înghețate, transportul se făcea și cu sănii trase de câini.

Distrugerea unui avanpost atrăgea represalii împotriva comunității din care provenea atacatorul, până la distrugerea așezării. Protejarea stațiilor făcea parte din organizarea militară a comunicațiilor.

Urmașii lui Genghis Han au organizat rețeaua în centrele imperiului

În secolul al XIII-lea, reorganizarea Yam a fost legată în special de Ögedei Han.

Funcționarea stațiilor și conduita mesagerilor aveau reguli distincte, explică Gönül Bayram Kalkan: „Mesagerii nu aveau voie să se oprească în orașele, satele și localitățile aflate de-a lungul traseelor lor, cu excepția situațiilor extraordinare. Astfel, ambele părți aveau de câștigat: populația era scutită de anumite obligații, iar mesagerii puteau ajunge la timp în centrele către care se îndreptau. În diferite puncte ale imperiului urmau să fie înființate stații poștale. Popoarele pe teritoriul cărora erau amplasate aceste stații trebuiau să își asume ele însele responsabilitatea pentru funcționarea lor. Fiecărei stații îi erau repartizați 20 de mesageri călare și îngrijitori de cai, selectați dintre trupele regiunii în care se afla stația”

Paiza le dădea mesagerilor dreptul de a cere resurse

Identitatea curierului era dovedită printr-o Paiza, o tăbliță inscripționată din bronz, aur sau argint, purtată la gât ori la brâu. Însemnul prevenea impostura și funcționa ca un document timpuriu de identificare, comparabil cu un pașaport.

Tăblița oferea imunitate diplomatică și obliga locuitorii sau guvernatorii locali să asigure resursele cerute. Refuzul putea fi pedepsit cu moartea.

Călugărul Giovanni da Pian del Carpine, trimis de Papă în 1245 ca ambasador la curtea Marelui Han, a descris această disciplină. El relata că nimeni nu îndrăznea să refuze caii ori proviziile solicitate de mesageri, de teama execuției imediate. Tot el consemna practica strângerii corpului cu fâșii de material pentru protecție în timpul galopului prelungit.

Expansiunea militară cerea legături între teritorii îndepărtate

Campaniile care au precedat întinderea rețelei începuseră în 1205. După unificarea triburilor mongole și turcice, Genghis Han, cunoscut și ca Temujin, a atacat dinastia Xia. Au urmat ofensiva împotriva dinastiei Jin, cucerirea nordului Chinei și a capitalei Zhongdu, actualul Beijing, precum și preluarea tehnologiei chinezești de asediu.

Dinastia Song din sudul Chinei a fost cucerită ulterior, sub Kublai Han. Victoria a adus unificarea Chinei sub dinastia mongolă Yuan.

Înaintarea spre vest a cuprins cucerirea Imperiului Horezmian și distrugerea unor centre economice precum Samarkand și Buhara. Hulagu a condus campania împotriva Bagdadului, încheiată cu cucerirea orașului și distrugerea bibliotecilor și clădirilor califatului.

Coloana condusă de Batu Han și Subotai a atacat cnezatele rusești și Rusia Kieveană. În 1241, bătăliile de la Legnica și Mohi au fost urmate de devastarea Poloniei și Ungariei.

Controlul mongol asupra popoarelor învinse se exercita în principal prin autoritate militară și politică, nu printr-o administrație strictă. Plata tributului era obligatorie, sub amenințarea morții. Veștile transmise prin Yam permiteau intervenții rapide împotriva celor care se răzvrăteau sau nu achitau obligațiile.

Marco Polo descria o infrastructură cu mii de stații

Călătorul venețian Marco Polo a dedicat capitole acestui sistem și descria stațiile drept: „palate regale dotate cu camere luxoase, așternuturi de mătase și peste 400 de cai pregătiți în permanență”.

Estimarea sa pentru întregul imperiu era de peste 10.000 de stații poștale și peste 300.000 de cai. El caracteriza rețeaua ca pe o realizare: „atât de minunată și cu o cheltuială atât de uriașă, încât depășește orice imaginație”.

Pe lângă susținerea comunicațiilor, stațiile ofereau adăpost și călătorilor.