În precizările sale, “După cum știți, avem CCS (carbon capture and storage – captarea și stocarea carbonului – n.red.) ca și target în strategie, avem o alocare de două milioane de tone pe an capacitate, începând cu 2030. Este un target ambițios”, a declarat Cristian Hubati, director pe zona de explorare și producție al OMV Petrom, răsounzând unei întrebări puse de presă pe această temă.
În plus, “Maturarea proiectelor de CCS are alura unor proiecte de oil and gas clasice, cu explorare, și acestea sunt destul de lungi în timp. Avem bugetate sume în intervalul 100-150 de milioane de euro între anii 2026-2027 ca și CAPEX (investiții – n.red.). Vor crește anii viitori, pentru a se implementa strategia, undeva spre 200-300 de milioane de euro ca medie anuală. Pentru implementarea proiectelor de stocare însă, așa cum știți, avem nevoie de un cadru legislativ, avem nevoie de partea de regulamente pe transport, pe emițători, de scheme de suport. Avem nevoie într-adevăr de sprijinul autorităților”, a spus Hubati.
În acest sens, producătorii de petrol și gaze din Românie, vor fi obligați ca, la nivelul anului 2030, să asigure în țară o capacitate de stocare a dioxidului de carbon în România care să asigure depozitarea subterană a 9 milioane de tone de CO2 pe an. Obligația rezidă din NZIA (Net-Zero Industry Act), un regulamen european prin care României i se atribuie 9 din cele 50 de milioane de tone pe an, capacitate de stocare a carbonului la nivelul întregii Uniuni Europene, țintă care trebuie îndeplinită până în anul 2030.
Este a doua cea mai mare cotă din UE, după cea a Olandei.
Despre cât ar costa implementarea unei capacități de stocare a carbonului de 9 milioane de tone pe an, nu este încă foarte clar, tehnologia CCUS (Carbon Capture Utilisation and Storage) fiind încă la început, dar unul dintre experții Federației Patronale de Petrol și Gaze (FPPG), au făcut, la solicitarea presei, un calcul grosier, care spune că doar asigurarea unei capacități de stocare de 9 milioane de tone an, timp de 20 de ani, ar costa cele două companii românești circa 4,5 miliarde de euro. Iar întregul lanț valoric – stocarea, transportul și depoziarea – ar costa circa 15 miliarde de euro. Deci adunat, 20 de miliarde de euro, grosier.
În acest sens, compania Petrom vorbește, în strategia sa, despre “avantaje competitive în stocarea de CO2” pe care le are: “cunoștințe detaliate ale structurilor geologice, acces la potențial de stocare on- & offshore pe termen lung, abilități dezvoltate pentru poziționarea timpurie in piață”. Dar arată că există câteva premise esențiale, și anume: “cadru de reglementare favorabil, viabilitatea economică a proiectelor, scheme de finanțare și cerere de piață”.
În prezent, la rafinăria Petrobrazi se testează o tehnologie de captare și utilizare a carbonului, un proiect de cercetare cofinanțat de Comisia Europeană care, dacă își va dovedi viabilitatea în condițiile reale ale proceselor industriale, are ca rezultat un compus chimic “verde” ce poate fi folosit în producția de carburant sintetic.
Sursa – www.economica.net
