Populaţia este somată să se vaccineze după ce un nou virus periculos a fost descoperit la Londra

Specialiștii din domeniul sănătăţii publice au declarat un incident naţional după ce au găsit dovezi ale transmiterii comunitare a virusului care cauzează poliomielita în urma unui control de rutină al canalizării, transmite The Guardian.

Astfel că, un alt virus periculos, derivat din vaccin, creează panică la nivel global. Agenţia pentru Siguranţa Sănătăţii din Marea Britanie (UKHSA) a transmis că deşeurile de la staţiile de epurare din Beckton din cartierul Newham au fost testate pozitiv pentru poliovirusul derivat din vaccin în februarie, iar de atunci au fost detectate alte probe pozitive.

Nu au fost raportate cazuri de boală sau paralizie asociată, iar riscul pentru publicul larg este considerat scăzut, însă oficialii au îndemnat oamenii să se asigure că ei şi familiile lor sunt la zi cu vaccinurile împotriva poliomielitei pentru a reduce riscul infectării.

”Poliovirusul derivat din vaccin este un virus periculos care are potenţialul de a se răspândi, în special în comunităţile în care rata vaccinului este mai mică”, a precizat dr. Vanessa Saliba, epidemiolog consultant la UKHSA.

”În rare ocazii, poate provoca paralizie la persoanele care nu au schema completă de vaccinare”, a mai spus ea.

Testele asupra canalizării din Marea Britanie detectează de obicei un număr redus de poliovirusuri neînrudite în fiecare an.

Ele provin de la persoane cărora li s-a administrat vaccinul împotriva poliomielitei oral într-o altă ţară, după care călătoresc în Marea Britanie. Persoanele cărora li se administrează vaccinul oral pot elimina virusul viu slăbit folosit în vaccin prin materiile fecale timp de câteva săptămâni.

Astfel, mostrele de la Londra detectate din luna februarie au tras un semnal de alarmă, pentru că aveau legătură între ele şi conţineau mutaţii care sugerau că virusul evoluează pe măsură ce se răspândeşte de la o persoană la alta.

Se presupune că focarul a fost declanşat de o persoană care s-a întors în Marea Britanie după ce a primit vaccinul oral şi l-a răspândit la nivel local. Nu este clar cât de mult s-a răspândit virusul, însă poate fi limitat la o singură gospodărie sau o familie extinsă.

În plus, Poliovirusul se poate răspândi prin igiena precară a mâinilor şi alimente şi apă contaminate sau, mai rar, prin tuse şi strănut. O cale comună de transmitere este atunci când oamenii îşi contaminează mâinile după ce au folosit toaleta şi transmit mai  apoi virusul atingând alimentele consumate de alţii.

Marea Britanie are de obicei o rată mare de inoculare, 95% dintre copiii de cinci ani au fost inoculaţi. În schimb, în Londra, numai 91,2% dintre copii sunt vaccinaţi în această categorie de vârstă. Ca răspuns la detectarea virusului, Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) va contacta părinţii copiilor care nu au la zi vaccinul împotriva poliomielitei.

Cele mai multe persoane care se infectează cu virusul poliomielitei nu au simptome, însă unii dezvoltă o boală asemănătoare gripei până la trei săptămâni mai târziu. Între una din 100 şi una din 1.000 de infecţii, virusul atacă nervii coloanei vertebrale şi baza creierului, ceea ce poate duce la paralizie, cel mai frecvent la nivelul picioarelor. În rare ocazii, virusul atacă muşchii folosiţi pentru respiraţie, ceea ce poate fi fatal.

Marea Britanie a trecut de la folosirea vaccinului împotriva poliomielitei administrat pe cale orală (OPV) la un vaccin antipoliomielită inactivat (IPV), administrat prin injecţie, în anul 2004. Injecţiile sunt administrate în timpul vaccinărilor de rutină ale NHS la 8, 12 şi 16 săptămâni, ca parte a schemei de vaccin 6 în 1. Rapelurile sunt oferite la vârsta de 3 şi 14 ani.

UKHSA analizează în acest moment mostre de canalizare din zonele locale care alimentează uzina Beckton pentru a determina locul în care se răspândeşte virusul. Dacă aceste teste identifică centrul focarului, echipele de sănătate publică pot oferi vaccinul împotriva poliomielitei celor expuşi riscului.

Sursa: româniatv.net
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata