duminică, 31 mai 2026

Caută în Jurnalul Național

Călătorii

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin renunţă la război

Ioana Matei · 03 februarie 2022 · Actualizat: 12:25
vladimir putin boris johnson

În urma discuţiei purtate între Boris Johnson, premierul Marii Britanii, şi Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, s-ar fi ajuns la concluzia că tensiunile ruso-ucrainene trebuie rezolvate în mod paşnic, fără a se ajunge la un conflict militar.

Un purtător de cuvânt al Executivului britanic a precizat că cei doi lideri au convenit asupra necesităţii de a ajunge la o soluţionare “paşnică” a crizei ucrainene.

Astfel, Boris Johnson şi Vladimir Putin “au fost de acord că o agravare nu este în interesul nimănui”, iar Johnson l-ar fi avertizat pe liderul de la Kremlin că “orice incursiune suplimentară a Rusiei în Ucraina ar fi o tragică eroare de calcul”, se mai arată în comunicatul celor din Downing Street, potrivit AFP.

RecomandăriDe ce şi unde, preşedintele Putin îşi adună prietenii, ca să arate că nu-i pasă de sancțiuni și că „toți vor fi partenerii Rusiei”

În plus, în discuţia telefonică pe care au avut-o miercuri, cei doi lideri au mai subliniat şi importanţa dialogului între Marea Britanie şi Rusia pe teme precum schimbările climatice, Afganistanul şi dosarul nuclear iranian.

“Ei au convenit să aplice acest spirit de dialog în faţa tensiunilor actuale pentru a găsi o soluţie paşnică”, mai transmite purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

De cealaltă parte, preşedinţia rusă a transmis, după discuţiile dintre Boris Johnson şi Vladimir Putin, că liderul de la Kremlin a evocat “lipsa de voinţă a NATO de a răspunde în mod adecvat la preocupările legitime ale Rusiei” cu privire la securitatea sa.

Răsturnare de situație pentru preşedintele Vladimir PutinRecomandăriRăsturnare de situație pentru preşedintele Vladimir Putin

Anunţ oficial: Statele Unite trimit mai mulţi soldaţi americani în România

În acest context al tensiunilor din regiune, Statele Unite au decis oficial să suplimenteze numărul de soldaţi americani prezenţi pe teritoriul României.

În acest sens, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a anunţat, miercuri, decizia SUA de a trimite trupe suplimentare în Europa. Astfel, 2.000 de soldați americani vor ajunge în Germania și Polonia.

Alţi aproximativ 1.000 de soldaţi americani vor fi dislocaţi din Germania în România.

Preşedintele Vladimir Putin primește o nouă lovitură din partea preşedintelui Joe BidenRecomandăriPreşedintele Vladimir Putin primește o nouă lovitură din partea preşedintelui Joe Biden

În precizările sale, “Suntem gata să ne apărăm aliații. Nimeni nu poate spune că este inevitabil conflictul în Europa. Vrem să ne asigurăm că pe flancul estic al NATO suntem gata să ne apărăm aliații. (…)

Statele Unite vor trimite trupe în Polonia, Germania și România. Aceste trupe nu sunt permanente, vor asigura o apărare robustă aliaților.

1.000 de soldați din Germania vor fi trimiși în România în zilele următoare. Este un escadron care se va putea muta rapid în diverse locuri. Aceștia vor descuraja eventuale agresiuni în statele aliate”, a declarat John Kirby.

Pentagonul mai transmite că dislocarea trupelor în România s-a făcut la invitația părții române.