Primele cazuri de infectare cu virusul mortal Marburg, confirmate în Ghana

Autoritățile din Ghana au confirmat primele două cazuri de infectare cu virusul mortal Marburg, care produce o boală extrem de contagioasă și care face parte din aceeași familie cu virusul care provoacă Ebola, transmite BBC.
Conform autorităților din Ghana, ambii pacienți au murit de curând într-un spital din regiunea Ashanti din sudul țării. Probele preluate au ieșit pozitive la începutul acestei luni și au fost verificate de un laborator din Senegal.
În plus, oficialii din domeniul sănătății din națiunea vest-africană susțin că 98 de persoane se află în acest moment în carantină ca fiind suspecte de contact cu victimele.
Nu există niciun tratament pentru Marburg, însă, medicii sunt de părere că prin consumul de multă apă și prin tratarea simptomelor specifice cresc șansele de supraviețuire ale pacientului.
Virusul este transmis la oameni de la lilieci și poate fi răspândit între oameni prin fluidele corporale. Este o boală severă și, de cele mai multe ori fatală, cu simptome care includ dureri de cap, febră, dureri musculare și hemoragii.
Oficialii atenționează localnicii să nu se apropie de peșteri și să gătească bine toate produsele din carne înainte de a le consuma.
În Africa, focare anterioare și cazuri sporadice au fost raportate în Angola, Republica Democrată Congo, Kenya, Africa de Sud și Uganda, menționează OMS. Primul focar de Marburg a avut loc în Germania, în anul 1967, unde au murit șapte persoane.
Virusul a ucis peste 200 de persoane în Angola în anul 2005, acesta fiind cel mai mare focar înregistrat.








