Productivitatea IMM-urilor românești rămâne de 3 ori sub media Uniunii Europene

Un angajat dintr-un IMM românesc produce, în medie, de două până la trei ori mai puțină valoare adăugată decât un omolog de-al său dintr-o companie similară din Uniunea Europeană. Cifra, confirmată de multiple analize de piață, e mai mult decât o statistică rece, ci un diagnostic crunt al economiei reale. Acest decalaj masiv de productivitate explică direct de ce salariile din România avansează greu, de ce companiile noastre sunt mai puțin competitive pe piețele externe și de ce întreaga economie bate pasul pe loc în cursa de a ajunge din urmă Vestul. Articolul de față analizează cauzele profunde ale acestei probleme, de la digitalizarea anemică la birocrația sufocantă, compară situația cu cea a vecinilor regionali și explorează ce soluții stau pe masa decidenților.

Radiografia unei probleme cronice

Problema productivității nu este nouă, însă datele recente arată o tendință îngrijorătoare. Dacă în deceniul trecut România înregistra una dintre cele mai mari creșteri ale productivității din UE, în ultimii ani ritmul a încetinit dramatic. În 2024, productivitatea muncii pe ora lucrată chiar a scăzut cu 2,9% în România, în timp ce media Uniunii Europene a înregistrat o creștere, fie ea și modestă, de 0,2%. Astfel, România rămâne ferm ancorată în grupul țărilor cu o productivitate sub 75% din media UE, alături de Bulgaria, Grecia, Polonia și Ungaria.

Acest decalaj este și mai vizibil la nivelul firmelor mici și mijlocii, care formează coloana vertebrală a economiei. Acestea sunt cele mai expuse și riscă să intre pe un mod de supraviețuire în următorii 3-5 ani dacă nu reușesc să facă saltul tehnologic și organizațional. Fără o productivitate crescută, capacitatea lor de a inova, de a plăti salarii mai mari și de a concura se erodează constant.

De ce tragem frâna de mână?

Cauzele acestei rămâneri în urmă sunt multiple și interconectate, formând un blocaj sistemic care sufocă potențialul de creștere al companiilor românești.

Digitalizare anemică. Poate cea mai mare frână este viteza redusă de implementare a tehnologiilor digitale. Datele Eurostat arată un decalaj structural: doar 5% dintre companiile din România folosesc soluții de automatizare și inteligență artificială, comparativ cu peste 33% în țările fruntașe din UE, precum Danemarca sau Finlanda. Specialiștii estimează că suntem cu 5 până la 10 ani în urma Europei la acest capitol. În multe IMM-uri, blocajele sunt de bază: raportările se fac manual în Excel, departamentele lucrează izolat, iar comenzile se gestionează pe email sau WhatsApp.

Inovație, doar pe hârtie. România se menține constant pe ultimul loc în UE la investițiile în cercetare și dezvoltare (R&D), cu alocări sub 0,5% din PIB, la mare distanță de media europeană de peste 2,2%. Sectorul privat investește foarte puțin în inovație, fiind concentrat pe supraviețuire și reducerea costurilor, nu pe dezvoltarea de noi produse sau tehnologii. Lipsa unei strategii economice naționale bazate pe inovație a încurajat un model de dezvoltare bazat pe forță de muncă ieftină și producție cu valoare adăugată mică.

„România a rămas mult în urmă la capitolul digitalizare, deși, paradoxal, are toate resursele necesare, tehnologii furnizate și apreciate internațional, oameni foarte bine pregătiți și una dintre cele mai bune conexiuni la Internet din lume. Provocarea nu este capacitatea de dezvoltare, ci adaptarea la noua realitate și viteza de implementare.” – experți citați la conferința EnterTech 2026.

Banii, o problemă fără sfârșit. Accesul la finanțare este o altă barieră majoră. Antreprenorii se plâng că băncile preferă să finanțeze statul, considerat un client mai sigur, în detrimentul economiei reale. În plus, instabilitatea fiscală și programele de finanțare lansate cu mare fast, dar apoi suspendate sau anulate, precum Digitalizare IMM din PNRR, au erodat încrederea și au lăsat mii de companii cu costuri inutile.

Statul, partener sau povară? Birocrația excesivă rămâne un obstacol uriaș. Deși s-au făcut pași spre digitalizarea administrației, antreprenorii se confruntă acum cu o „birocrație digitală”, cu portaluri online greoaie și proceduri neclare. Lipsa de predictibilitate legislativă și fiscală face aproape imposibilă planificarea pe termen lung, iar numeroasele modificări fiscale din ultimii ani au crescut presiunea pe mediul de afaceri.

Cum fac vecinii mai bine?

Comparația cu țările din regiune este relevantă. Deși și ele se confruntă cu provocări, Polonia, Cehia sau Ungaria au reușit să atragă mai multe investiții strategice și să aibă politici economice mai coerente. De exemplu, Cehia a ajuns la un PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare de 91% din media UE, depășind România (care se situează în jurul a 78-80%). Aceste țări au avut strategii mai clare de susținere a sectoarelor cu valoare adăugată mare și un mediu de afaceri, în general, mai stabil. Chiar dacă România a recuperat o parte din decalaj în ultimul deceniu, structura economiei rămâne fragilă, prea dependentă de sectoare „low-tech”.

Ce urmează? Soluții pe masa Guvernului

Conștientizarea problemei pare să existe la nivel guvernamental. Recent, a fost aprobată o schemă de ajutor de stat de peste 3 miliarde de lei pentru a stimula cercetarea-dezvoltarea în companii. De asemenea, a fost introdus un credit fiscal de 10% pentru cheltuielile eligibile în domeniul inovării. Aceste măsuri sunt pași în direcția corectă, dar succesul lor depinde de implementare și de continuitate.

Fondurile europene, în special cele din PNRR, reprezintă o oportunitate istorică, însă birocrația și întârzierile în lansarea apelurilor de proiecte riscă să compromită absorbția acestor bani. Specialiștii și asociațiile de business, precum cele reunite în AMCOR, cer debirocratizare, simplificare și, mai ales, stabilitate. Fără o strategie economică reală și predictibilă, care să prioritizeze digitalizarea și inovația, IMM-urile românești vor continua să se lupte pentru supraviețuire, în loc să concureze de la egal la egal pe piața europeană. Decalajul de productivitate nu se va închide de la sine; este nevoie de o schimbare mare de viziune, atât în sectorul public, cât și în cel privat.