Reforma școlară care a stârnit furie. Fonduri de 8 miliarde de lire, alocate după venitul părinților
Partidul Laburist din Marea Britanie a fost acuzat că duce un „război de clasă” în școli printr-un plan controversat de a condiționa finanțarea de venitul părinților. Măsura ar putea penaliza familiile muncitoare și a stârnit deja reacții dure din partea opoziției, scrie Dailymail.
Secretarul pentru Educație, Bridget Phillipson, urmează să publice o carte albă a școlilor care vizează reformarea sistemului de sprijin pentru copiii cu nevoi educaționale speciale și dizabilități (SEND). Potrivit Dailymail, o parte centrală a propunerilor vizează modul în care sunt alocate fonduri de 8 miliarde de lire sterline, folosind venitul gospodăriei ca principal criteriu, în locul sistemului actual bazat pe primirea de mese gratuite la școală.
Acuzații de „război de clasă”
Noua formulă de finanțare propusă de laburiști ar lua în considerare și locul în care locuiește un copil, cât de mic este venitul părinților și de cât timp se confruntă cu această situație. Partidul Conservator a criticat dur aceste propuneri, considerându-le o continuare a „războiului de clasă” al laburiștilor, după ce școlile private au fost vizate de taxe considerate punitive.
Laura Trott, secretarul din umbră pentru educație din partea conservatorilor, a declarat: „Fiecare copil merită să primească sprijinul de care are nevoie. Dar este greșit să reduci decalajul de dezavantaj trăgându-i pe toți în jos.”
Apărarea secretarului pentru Educație
Într-o intervenție la Times Radio, Bridget Phillipson a fost nevoită să nege că ar fi o „luptătoare de clasă”, promițând că va acționa „ferm împotriva celor care profită de pe urma sistemului”.
„Am văzut o mare expansiune, de exemplu, a capitalului privat, în școlile specializate, unde calitatea este adesea foarte, foarte variabilă, unde costurile sunt ridicate”, a explicat oficialul. Întrebată direct dacă se consideră o „luptătoare de clasă”, Phillipson a răspuns: „Nu, nu sunt. Sunt cu adevărat ambițioasă pentru fiecare copil din țara noastră, indiferent de mediul din care provine.”
Ce presupune reforma care vizează 639.000 de copii
Bridget Phillipson susține că noua formulă de finanțare este o „oportunitate de aur” pentru a rupe legătura dintre mediul social și succesul în viață. Reforma sa are ca scop reducerea la jumătate a decalajului de performanță școlară. Planul prevede ca nevoile speciale ușoare să fie gestionate direct în școli, după ce numărul tot mai mare de copii cu afecțiuni comportamentale, precum ADHD, aproape a dus consiliile locale la faliment.
În cadrul reformelor, planurile de educație, sănătate și îngrijire (EHCP) vor fi reevaluate la finalul școlii primare, începând cu 2029. Conform propunerilor, elevii cu nevoi mai puțin complexe și grave, cum ar fi autismul și ADHD, nu ar mai fi eligibili pentru aceste planuri. Numărul copiilor cu un plan SEND a explodat într-un deceniu, crescând de la 240.000 la 639.000.
Pentru a susține schimbarea, toți profesorii vor fi instruiți să predea copiilor cu nevoi speciale, iar școlile de masă vor primi o parte dintr-o finanțare de 4 miliarde de lire pentru a-i sprijini pe acești elevi direct în clasă.