Revoltă în teatre: Norma de 1800 de ore, criticată de UNITER
Cum poți măsura starea de grație? Sau o emoție? Ministerul Culturii crede că are un răspuns. Unul care a pus pe jar întreaga lume a teatrului românesc. Un proiect pilot impune artiștilor o normă de 1800 de ore pe an, din care 900 pentru repetiții, declanșând o reacție fără precedent din partea Senatului UNITER. Într-o scrisoare deschisă citată de News, demersul e văzut ca o birocratizare inutilă. Mai rău, ca o întoarcere în timp.
Totul a pornit de la o cerere a Curții de Conturi. Rezultatul? Un proces de „destabilizare şi devalorizare a rolului artei şi artiştilor în societate”, acuză elita teatrului. Se încearcă, practic, „să măsoare nemăsurabilul: starea de graţie, căutarea, cercetarea, îndoiala, emoţia”.
Cifrele scandalului: 1800 de ore și un „act de cinism”
Proiectul a impus un cadru rigid. Cele 1800 de ore, cu 900 alocate strict repetițiilor, sunt cifre care demonstrează o totală „necunoaştere specifică a muncii artistice”. Artiștii spun un lucru simplu: studiul unui rol, documentarea sau introspecția pur și simplu nu se pot ponteza. Punct.
Dar imoralitatea demersului e cea care doare cel mai tare. De ce? Vine exact când bugetele teatrelor au fost tăiate masiv. Să ceri un minim de activități unor instituții fără bani de producție? UNITER numește asta, fără ocolișuri, un „act de cinism”. Ironia sorții… tocmai administrația culturală pare să nu înțeleagă cultura, al cărei rol ar trebui să fie susținerea, nu micro-managementul prin „formulare-tip şi programări săptămânale”.
Comparația dură a UNITER: „Nici comuniștii nu erau atât de rigizi”
Apoi, tonul devine tăios. Foarte tăios. Scrisoarea aduce aminte de o perioadă neagră. „Resimţim şocaţi un parfum de nostalgie a anilor ’80, când politruci care nu aveau habar de fundamentele muncii artistice încercau să o reglementeze aberant”. Comparația e șocantă. Dar artiștii insistă, spunând că absurdul de azi pare să-l depășească pe cel de atunci.
Și mai e ceva. O afirmație care lasă mască. „Am îndrăzni să reamintim: nici măcar în perioada comunistă reglementările nu erau atât de rigide birocratic”, scrie negru pe alb în document. Un astfel de control, subliniază semnatarii, este fără precedent în cultura instituțională românească.
Într-o notă plină de reproș, scrisoarea amintește și de rolul artei în pandemie. „Ne mai aducem aminte câte ore am rezistat închişi în case în timpul pandemiei alături de artişti şi artiste care atunci ne-au salvat sufletul? A contabilizat cineva rolul social major pe care arta l-a avut şi în acele momente de cumpănă?”
Ce cer Rebengiuc și Iureș: „Arta nu încape în tabele Excel”
Nume grele semnează protestul: Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, Radu Afrim, Marina Constantinescu, Dragoș Buhagiar. Lista e lungă. Dar ei nu doar critică, ci propun. Soluția? Cer urgent „elaborarea unei legi a teatrelor (de stat şi independente) în concordanţă cu sistemul în care trăim şi cu valorile civilizaţiei europene”.
Mesajul lor e clar: arta nu poate fi redusă la tabele. Ce vor, de fapt? O administrație care să aibă încredere în artiști și să respecte autonomia teatrelor, pentru că actul artistic se naște din „libertate, responsabilitate şi vocaţie, nu pe suspiciune, control şi constrângere administrativă”. Fără asta, avertizează UNITER, orice normă, oricât de bine ar arăta pe hârtie, riscă să ducă la un singur lucru: „degradare a vieţii culturale, a educaţiei şi a societăţii”.
