ROCA X investeşte 150.000 euro în Benefito Mobile

0 91

În start-up-ul Benefito Mobile, ROCA X anunţă o investiţie de 150.000 de euro, care va fi primul operator mobil virtual (MVNO) din România şi care va lansa o cartelă preplătită ce va aduce utilizatorilor credit pe telefonul mobil la achiziţia de produse şi servicii de la companiile partenere, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

Astfel, această investiţie a Roca X care va finanţa lansarea comercială a Benefito Mobile, este planificată pentru trimestrul al doilea al acestui an.

„Strategia ROCA X vizează investiţii în start-up-uri disruptive la început de drum, iar Benefito Mobile este o afacere reprezentativă în acest sens, pe de-o parte prin prisma modelului de business practic complet nou la noi, dar care funcţionează foarte bine de mulţi ani pe pieţele externe, iar pe de altă parte prin prisma experienţei valoroase pe care o aduc la masă fondatorii afacerii, Marian Velicu şi Marius Ionescu, doi dintre cei mai reputaţi specialişti din telecomul românesc.(…) Investiţia noastră promite un randament foarte bun cu o creştere accelerată: modelul de business vizează atingerea punctului de break-even la 12 luni de la lansarea comercială la numai 35.000 de utilizatori şi o recuperare a investiţiei după numai doi ani în contextul deţinerii deja a unor parteneriate strategice precum sunt CashBackWorld sau BonusWay”, a declarat Alexandru Bogdan, CEO ROCA X.

În acest context pentru anul 2021, fondatorii Benefito Mobile estimează aproximativ 37.000 de utilizatori şi o cifră de afaceri de 700.000 de euro. De asemenea, aceştia estimează că businessul va deveni profitabil după un an, iar în cinci ani va ajunge la o cifră de afaceri de 15 milioane de euro.

În plus, pentru a-şi fideliza clienţii, majoritatea retailerilor din România folosesc carduri prin care cumpărătorii acumulează puncte sau beneficiază de reduceri la anumite produse. Benefito Mobile aduce un serviciu în premieră în România prin care retailerii se pot diferenţia faţă de concurenţă oferind clienţilor fideli beneficii semnificative la tot coşul de cumpărături şi utile cum este reîncărcarea creditului telefonului mobil.

Din punct de vedere organizatoric şi prin conlucrarea cu retailerii, Benefito Mobile va beneficia de brandul şi baza lor de clienţi şi va atrage utilizatori de la concurenţă, lucru de care va beneficia indirect şi operatorul mobil cu care colaborează.

În prezent piaţa de operatori mobili virtuali din România este foarte puţin dezvoltată, în timp ce în diferite ţări europene între 10% şi 40 % din piaţa de telefonie mobilă este deţinută de astfel de operatori, în special retalieri precum Tesco Mobile, Lidl Mobile, Carrefour Mobile, Kaufland Mobile.

Astfel, clienţii din Germania pot alege dintre ofertele a 135 de operatori mobili virtuali – care deţin o cotă de piaţă de 19,5%, iar cei din Spania de la 63 de operatori care au împreună 11,5% din domeniu. În Danemarca, 49 de operatori au 34,6% din piaţă.

Per ansamblu, la nivelul Uniunii Europene, operatorii mobili virtuali deţin o cotă de piaţă de aproximativ 10%.

Benefito Mobile se alătură comunităţii ROCA X formată în acest moment din 17 businessuri tech din diverse domenii, printre care Beez, Betmarkets, CODA Intelligence, Code of Talent, Feexers, Humans, Kinderpedia, Frisbo, Medicai, Milluu, xVision şi yeParking. În 2020, ROCA X s-a implicat în 8 noi start-up-uri.

Actual, ROCA X este o iniţiativă românească care investeşte în start-up-uri tech disruptive la început de drum, a cărei ambiţie este să creeze o punte de legătură între companiile tech, resursele umane necesare dezvoltării lor, investitorii privaţi şi instituţionali şi pieţele de desfacere worldwide, cu o modalitate extrem de rapidă în luarea deciziilor de investment.

Benefito Mobile, un brand deţinut de Goil Services Romania S.A, este primul operator mobil virtual din România care lansează o cartelă preplătită care va aduce utilizatorului credit pe telefonul mobil la achiziţia de produse şi servicii de la firmele partenere. Compania, înfiinţată în aprilie 2018, îi are ca acţionari pe Goil Power SRL Italia (acţionar majoritar), Marian Velicu şi Marius Ionescu, doi dintre cei mai reputaţi specialişti din telecomul romanesc. Cei doi oameni de afaceri deţin împreună aproximativ 36% din companie. De altfel, în 2012 au lansat împreună Veridian Systems – primul operator mobil virtual din România de tip Mobile Virtual Network Enabler.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata