România, printre țările cu cele mai multe decese din cauza accidentelor feroviare

De Jurnalul Național 240 citiri
3 min citire

Cel mai mare număr de persoane care și-au pierdut viața în accidentele feroviare din Europa a fost înregistrat în statele din Europa de Est (Rusia, Ucraina, Belarus), dar și în România, stat care se situează în Europa Centrală.

Rusia, Ucraina, Belarus și România ocupă primele locuri din Europa după numărul deceselor cauzate de accidente feroviare

Astfel că, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente feroviare în statele membre UE a scăzut treptat în perioada cuprinsă între ani 2010 şi 2021, respectiv cu 45%, în timp ce statele din Europa de Est (Rusia, Ucraina și Belarus) ocupă primele locuri în topul țărilor europene în care au loc decese cauzate de accidente feroviare, raportate la un milion de locuitori, conform Eurostat.

Pe de altă parte, media Uniunii Europene este de 1,5 decese cauzate de accidentele feroviare la un milion de locuitori, şase state din UE au avut în anul 2021 mai mult de trei decese la un milion de locuitori, în fruntea lor fiind Slovacia (5,7 decese la un milion de locuitori), Ungaria (4,9), Polonia (3,9) şi România (3,7). La polul opus, statele europene în care s-au înregistrat cele mai puține decese cauzate de accidentele feroviare sunt: Irlanda (0,2 decese la un milion de locuitori), Spania (0,3), Grecia (0,6 decese la un milion de locuitori) şi Ţările de Jos (0,6 decese la un milion de locuitori).

În anul 2021, nouă state din UE au înregistrat mai puţin de un deces cauzat de accidente feroviare la un milion de locuitori, respectiv: Slovenia, Italia, Estonia, Franţa, Danemarca, Ţările de Jos, Grecia, Spania şi Irlanda.

În România, 70 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente feroviare în 2021

Potrivit sursei citate anterior, 683 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente feroviare în anul 2021, mult mai puțin faţă de 1.245 de persoane în 2010 şi 687 de oameni în 2020. În țara noastră, 70 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente feroviare în anul 2021, numărul deceselor a fost în scădere faţă de 2020, an în care și-au pierdut viața 79 de oameni în accidente feroviare.

Conform sursei citate anterior, cea mai răspândită cauză a deceselor cauzate de accidentele feroviare o reprezintă persoanele care nu sunt autorizate să fie pe şinele de cale ferată. Numărul total al persoanelor care au murit în accidentele feroviare (441 de cazuri) depășește numărul persoanelor care și-au pierdut viața în accidentele de la trecerile la nivel cu calea ferată (234 de cazuri).

Aceeaşi situaţie este valabilă şi în țara noastră unde 57 de persoane au decedat în accidente feroviare pentru că nu erau autorizate să fie pe şinele de cale ferată, iar 13 oameni au decedat în urma unor accidente la trecerile la nivel cu calea ferată.




Poate Trump să redenumească Golful Mexic în Golful Americii?

Planul președintelui SUA de a modifica numele unei zone maritime stârnește controverse Președintele american Donald Trump a reiterat în discursul [...]

Injecțiile pentru slăbit ar putea preveni 42 de boli, inclusiv demența!

Medicamentele GLP-1RA ar putea avea beneficii extinse pentru sănătate Persoanele cu diabet care utilizează medicamentele incluse în injecțiile pentru slăbit [...]

Cum să-ți revii financiar după cheltuielile de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, întâlniri cu familia și prietenii, dar și o perioadă în care cheltuielile [...]

Horoscop financiar 2025. Ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte

Horoscop financiar 2025. Anul 2025 vine cu numeroase oportunități financiare, provocări și momente de reflecție pentru fiecare zodie. Fie că [...]