vineri, 01 mai 2026 Columbus10°CParțial noros

Caută în Jurnalul Național

Sănătate

Rudel Obreja are cancer în stare avansată

Lucian Cojocaru · 17 august 2022 · Actualizat: 14:05
rudel obreja 1024x683 1

Au apărut primele fotografii cu Rudel Obreja (fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box), la scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare din cauză că este bolnav de cancer în stare avansată. Acesta a fost eliberat pentru a se trata.

Astel că, Rudel Obreja (fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box) a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul penal „Gala Bute”, dar, la sfârșitul lunii trecute acesta a fost eliberat pentru a se putea trata de cancer într-un spital civil. Consiliul Mondial al Boxului (WBC) a cerut eliberarea sa pentru că este bolnav de cancer în stadiu avansat.

Jurnaliștii de la MediaFlux au văzut marți, 16 august, cum Rudel Obreja și-a părăsit domiciliul de pe strada Caimatei din București pentru a merge până la o adresă de pe Șoseaua Colentina. Acesta a fost însoțit de soția sa, care a condus mașina până la destinația respectivă.

Testare gratuită pentru cancer disponibilă în toată România pentru populație
RecomandariTestare gratuită pentru cancer disponibilă în toată România pentru populație

În fotografiile făcute de jurnaliști se poate observa cu ușurință că fostul președinte al Federației Române de Box a slăbit mult și se deplasează greu. Bărbatul aproape că este de nerecunoscut dacă comparăm aceste poze cu o fotografie veche cu el.

rudel obreja1
Sursă: MediaFlux
rudel obreja si sotia sa
Sursă: MediaFlux

Familia sa a povestit că acesta avea dureri abdominale de trei luni de zile. Din cauza durerilor mari, acesta a fost dus de urgență la spital, unde a fost diagnosticat cu cancer în stare avansată. Soția sa a precizat că starea sa de sănătate s-a deteriorat în închisoare, susținând că a fost dus la spital prea târziu.

Consiliul Mondial al Boxului susține că lui Rudel Obreja i-au fost încălcate drepturile

La auzul acestor afirmații, Consiliul Mondial al Boxului (WBC) i-a criticat dur pe medicii din penitenciarul în care se afla Rudel Obreja, acuzând, de asemenea, că drepturile sale au fost încălcate.

O Nouă Metodă Promițătoare pentru Depistarea Cancerului de Sân
RecomandariO Nouă Metodă Promițătoare pentru Depistarea Cancerului de Sân

„Un diagnostic tardiv din cauza indiferenţei medicilor din penitenciare şi din cauza răspunsului tardiv din sistemul penitenciarelor. Drepturile domnului Obreja au fost grav violate. Codurile internaţionale interzic tortura şi tratamentul inuman al indivizilor încarceraţi. Pe scurt, WBC consideră că dreptul la viaţă al domnului Obreja a fost profanat”, a spus Consiliul Mondial al Boxului (WBC).

Atunci, însă, ministerul Justiţiei a afirmat că Rudel Oreja a beneficiat de asistenţă medicală în penitenciar în care a fost încarcerat şi a fost internat într-un spital public, dar el nu a depus acte care să ateste că ar fi suferit de o boală în perioada în care s-a aflat în libertate, iar depistarea unei boli în pușcărie nu înseamnă că acel deţinut s-a îmbolnăvit acolo.