Salarii majorate de la 1 iulie 2022 pentru unii bugetari

Pe lângă creșterea cu 25% a salariilor pentru toți bugetarii, au mai fost aprobate și o serie de măsuri suplimentare pentru angajații din mai multe familii ocupaționale.
Astfel că, anumite salarii vor fi majorate de la 1 iulie 2022. Deputații au adoptat, zilele trecute, mai multe modificări la legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. creșterea salariilor de la data de 1 iulie se va face cu o pătrime (25 la sută) din diferenţa de salariu prevăzută de Legea salarizării unitare 153/2017 pentru anul acesta şi cele din luna decembrie a anului trecut. Pentru anumite categorii de bugetari cresc și sporurile.
În plus, pe lângă creșterea cu 1/4 a salariilor pentru toți bugetarii, au mai fost aprobate și o serie de măsuri suplimentare pentru angajații din mai multe familii ocupaționale.
Totodată, conform unui alt proiect de lege care modifică legea salarizării, include profesorii-antrenori din cadrul grupurilor sportive şcolare şi universitare în categoria personalului didactic, aceștia beneficind de o majorare de 10% a salariului de bază.
Salarii majorate de la 1 iulie 2022. Ce sporuri au fost aprobate, în afară de mărirea de 25 la sută
– Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului Sănătății.
-De la 1 iulie 2022, pentru personalul din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și din Ministerul Sportului se acordă pentru complexitatea muncii o majorare a salariului de bază de 15%.
-Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%
-Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”
-Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerul Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
-Personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”
Salarii majorate de la 1 iulie 2022. Creșteri de până la 50 la sută pentru angajații care se ocupă de fonduri externe nerambursabile
De asemenea, personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri externe rambursabile, în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de Parlamentul României, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.









