Startup-ul Digital Nation, împreună cu Google.org, a lansat miercuri Saro – un asistent educațional AI care conversează cu elevii și studenții, le amintește obiectivele, îi motivează și le monitorizează progresul.
Saro este un AI românesc
Primii care beneficiază de AI-ul motivațional sunt studenții de la Facultatea de Marketing din cadrul ASE București în baza unui protocol de colaborare între Digital Nation și Ministerul Educației și Cercetării.
În luna mai, soluția va fi extinsă și la un liceu, care urmează să fie selectat.
„Este o eră nouă în care intrăm. Este abia un început”, spune Paul Apostol, fondatorul Digital Nation, despre Saro.
În spate, funcționează „un ansamblu de modele de inteligență artificială care colaborează ca o orchestră” pentru a înțelege mesajele, comportamentele și emoțiile tinerilor, inclusiv din mesaje vocale sau fotografii trimise prin WhatsApp.
De la 100.000 la un milion de utilizatori
Pe termen mediu, proiectul are ambiția de a acoperi o parte semnificativă din sistemul educațional românesc. „Ne dorim să ajungem la 100.000 de elevi și studenți în următoarele 12-16 luni, iar apoi chiar undeva în jurul la 1.000.000 în următorii 3-4 ani. În tot sistemul de educație există 3.000.000 de elevi și studenți. Asta înseamnă 33% din școli”, spune fondatorul.
Costul total al proiectului în faza pilot este de 1 milion de euro
Însă, acest cost este susținut integral din fonduri private, din care 700.000 de dolari dintr-un grant primit de la Google.
”Proiectul acum ajunge la investiții de un milion de euro, iar implementarea în ASE și într-un liceu este susținută financiar de cei de la Google.org. Investițiile înseamnă atât operațional cât și cercetare și dezvoltare, pentru că în continuare platforma Saro se dezvoltă”, explică Paul Apostol.
Pentru moment, Digital Nation nu prevede un model în care instituțiile de învățământ vor plăti pentru integrarea platformei:
„Pe măsură ce se dezvoltă, costurile vor scădea în timp, dar acum este un pilot și este un prototip destul de avansat care necesită foarte mari investiții, deci nu vorbim despre un proiect de a fi pus pe piață, la care școlile se poată să se uite din perspectiva achiziționării, ci vorbim despre un pilot în care vrem să schimbăm modul cum niște profesori și o instituție poată să motiveze un număr foarte mare de tineri.
„Acum susținem noi, împreună cu Google.org, pilotul, iar pe următoarele scalări ne imaginăm tot finanțări de tipul acesta. Nu prevedem acum un scenariu în care să cumpere școala”, spune Apostol.
Nu predă, nu rezolvă teme, dar detectează lipsa de interes
Saro nu înlocuiește profesorii și nici nu le rezolvă temele elevilor. Dimpotrivă, „va fi unul dintre, sau singurul AI care nu îți va rezolva tema, ci te va convinge să o rezolvi tu”, subliniază Apostol. În plus, în cadrul programului pilot de la ASE.
Le va trimite studenților în sesiune memento-uri pentru examene și va oferi sprijin celor cu restanțe
Saro poate fi conectat la infrastructura de date a unei școli sau universități, accesând orarul, notele sau prezența elevilor. „Poate detecta dintr-o fază incipientă o scădere a interesului. Și în momentul în care cineva intervine, când eu am început să scad interesul prin prezență scăzută sau note mici, atunci se pot face schimbări majore.”
Conversațiile sunt protejate și criptate, iar profesorii și școlile nu primesc acces la ele, ci doar la date statistice anonimizate. „Avem responsabilitatea să păstrăm conversațiile confidențiale. Nu ajung nicăieri. Sunt protejate și criptate în baza de date și nu ajung la profesori sau școli.”
Asistentul AI este rezultatul unui proces în care experții de la Digital Nation au testat și experimentat circa 100 de soluții într-un laborator intern de tehnologii AI, dotat cu infrastructură specializată. Saro a fost testată în programul Generația Tech, pe 1.900 de tineri și adulți. Potrivit lui Apostol, cei care au interacționat cu Saro au realizat cu 28% mai multe teme față de cei care nu au folosit, iar participarea la un eveniment extracurricular despre care le-a vorbit Saro a crescut cu 89%.
Când poate fi implementat?
În funcție de deschiderea școlilor, o implementare durează între 3-4 săptămâni și două luni și jumătate. Primele rezultate ale proiectului sunt așteptate la finalul acestui an, iar odată cu ele și o evaluare mai clară a costurilor viitoare.
Aşadar, „Dacă ne uităm la costuri, trebuie să ne gândim cât ar costa să motivăm în modul tradițional și costurile sunt foarte mici. Spre exemplu, dacă ne uităm la impact, ne punem întrebarea cât ar costa să avanseze România la rezultatele PISA și să ajungă de pe ultimele locuri în prima jumătate a clasamentului. Și atunci când ne uităm la cifre de investiții de genul 1 milion sau 5 milioane sunt cifre foarte mici pentru astfel de impact”, a mai subliniat Apostol.
Sursa – www.economica.net