În prezent, „Abdolhamid Minouchehr, Ahmadreza Zolfaghari, Amirhossein Feqhi, Motalleblizadeh, Mohammad Mehdi Tehranchi și Fereydoun Abbasi sunt oamenii de știință din domeniul nuclear martiri”, precizează Tasnim.
Iar, Mohammad Mehdi Tehranchi (59 sau 60 de ani) era președintele Universității Islamice Azad din Iran, iar Fereydoun Abbasi (66 de ani) a condus Organizația pentru Energie Atomică a Iranului (OIEA).
Israelul a lovit instalații nucleare, fabrici de rachete, comandanți militari și oameni de știință
Israelul a anunțat vineri dimineață că a atacat instalații nucleare iraniene, fabrici de rachete balistice și comandanți militari într-o operațiune destinată să împiedice regimul de la Teheran să dezvolte arma atomică.
În afirmaţiile sale, „Am lovit înaltul comandament, am lovit importanți oameni de știință care promovează dezvoltarea bombelor atomice, am lovit instalații nucleare”, a precizat premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Din informaţiile televiziunii de stat din Iran, israelienii i-au ucis pe șeful Statului Major, generalul Mohammed Bagheri, și pe comandantul-șef al Gardienilor Revoluției, generalul Hossein Salami.
Benjamin Netanyahu spune că nu vrea un „Holocaust nuclear”
„Cu 80 de ani în urmă, evreii au fost victimele unui Holocaust comis de regimul nazist. Astăzi, statul evreu refuză să fie victima unui Holocaust nuclear comis de regimul iranian”, a declarat Netanyahu într-un discurs ținut în noaptea de joi spre vineri pentru a justifica operațiunea „Națiunea leilor”.
În contextul nuclear, „Iranul a produs suficient uraniu îmbogățit pentru nouă bombe atomice. Dacă nu ar fi oprit, Iranul ar putea produce o armă nucleară în foarte scurt timp, poate într-un an sau în câteva luni”, a subliniat premierul israelian, citat de i24News.
Premierul israelian își justifică operațiunea cu un apel biblic
Netanyahu a evocat o amenințare apocaliptică: „Iranul se pregătește să producă 10.000 de rachete balistice în trei ani. Imaginați-vă 10.000 de tone de TNT căzând peste o țară de dimensiunea statului New Jersey!”.
Premierul israelian a ținut să facă distincție între regimul de la Teheran și poporul iranian: „Lupta noastră nu este împotriva voastră. Lupta noastră este cu o dictatură brutală care v-a oprimat timp de 46 de ani. Cred că ziua eliberării voastre este aproape!”.
Benjamin Netanyahu și-a încheiat discursul cu un apel biblic: „Așa cum ne învață Scriptura, când cineva vine să te omoare, trebuie să te ridici și să acționezi primul. Exact asta a făcut Israelul astăzi!”.
Sursa: www.libertatea.ro