marți, 16 iunie 2026 ☀️Columbus11°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Economie

Scumpire uriașă la metrou. Devine mai ieftin să mergi cu mașina la serviciu în București

Ionut Badea · 27 aprilie 2026 · Actualizat: 11:35
scumpire metrou Bucuresti

Călătoria cu metroul în București devine un lux. De la 1 mai 2026, un singur bilet va costa 7 lei, iar un drum dus-întors la serviciu ajunge la 14 lei.

REZUMAT:

  • Tariful pentru o călătorie cu metroul crește de la 5 la 7 lei.
  • Un drum dus-întors va costa 14 lei, mai mult decât combustibilul pentru 10 km.
  • Sunt vizați toți călătorii din Capitală care folosesc transportul subteran.

Mașina personală, o variantă mai ieftină

Decizia schimbă complet calculele pentru naveta zilnică în Capitală.

Mai exact, scumpirea programată pentru 1 mai 2026 plasează costul transportului public subteran peste cel al utilizării mașinii personale pe distanțe scurte. O analiză realizată de EVmarket.ro arată că, pentru un traseu mediu de 10 kilometri, specific drumului spre serviciu, șoferii ies mult mai ieftin. Și asta chiar și în contextul exploziei prețurilor la pompă.

Cifrele sunt clare și arată o diferență majoră. Pentru a parcurge 10 kilometri în oraș, un șofer cu o mașină pe benzină, cu un consum mediu de 9 l/100 km și un preț de 9 lei pe litru, va cheltui aproximativ 8,1 lei pe zi.

Dar pentru posesorii de mașini diesel, avantajul este și mai mare. La un consum mediu de 7 l/100 km, costul pentru aceeași distanță de 10 km scade la circa 6,3 lei pe zi. În ambele cazuri, suma este serios mai mică decât cei 14 lei necesari pentru o cartelă cu două călătorii la metrou.

Campionii economiei: șoferii de mașini electrice

Cei mai avantajați de noua situație sunt, de departe, proprietarii de mașini electrice.

Pentru o mașină electrică (15 kWh/100 km, 2,5 lei/kWh – preț mediu la stațiile publice de încărcare rapidă), cheltuiala este de aproximativ 3,75 lei/zi pentru a parcurge cei 10 km.

Costul este aproape de patru ori mai mic decât cel al unui drum dus-întors cu metroul după scumpire. Astfel, pentru mulți bucureșteni care dețin deja o mașină, alegerea transportului personal devine nu doar o opțiune de confort, ci și una pur economică.

Impactul direct în buzunarul bucureștenilor

Pentru un angajat care folosește metroul zilnic pentru a ajunge la muncă, noua scumpire se traduce într-o cheltuială lunară de aproximativ 308 lei, calculată pentru 22 de zile lucrătoare. În schimb, costul lunar pentru un șofer cu mașină diesel ar fi de circa 139 de lei pentru aceeași distanță, fără a lua în calcul alte costuri de întreținere.

Această modificare de tarif vine într-un context în care Bucureștiul este deja considerat una dintre capitalele europene cu cel mai aglomerat trafic. Or, decizia de a scumpi cea mai rapidă alternativă de transport public ar putea convinge și mai mulți posesori de autoturisme să renunțe la metrou și să aglomereze suplimentar șoselele.