Se văd rezultatele din politica PSD în susținerea producătorilor și procesatorilor locali

De Jurnalul Național Actuale Economie Investiții 120 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

În contextul politic, al investițiilor productive din România, acestea au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european.

Astfel,în urma acţiunilor PSD de încurajare a producției locale și a investițiilor record în infrastructură, au crescut încrederea investitorilor și au susținut dezvoltarea afacerilor.

În anul 2023, investițiile productive au totalizat 87,3 miliarde de euro, conform Eurostat, reprezentând 26,9% din PIB. Aceasta ne plasează pe locul doi în Uniunea Europeană, după Cehia, care are 27% din PIB. Aceasta este cea mai mare pondere a investițiilor productive din ultimii 11 ani, fiind cu 13 miliarde de euro mai mare decât în 2022 și cu 70% mai mare decât în perioada guvernării de dreapta din 2020.

Modelul economic promovat de premierul Ciolacu, axat pe investiții, este de altfel soluția pentru creșterea economică sustenabilă. În raportul BNR asupra inflației din luna mai 2024, se menționează că „formarea brută de capital fix (investițiile productive) a avut un parcurs remarcabil, contribuind cu 3,6 puncte procentuale la creșterea economică, peste contribuția consumului populației, de 2,2 puncte procentuale”.

Practic, față de momentul intrării PSD la guvernare, adică anul 2021, Guvernul Ciolacu a dublat investițiile publice, ce vor depăși în acest an, 120 miliarde de lei.

Firmele românești construiesc pe sprijinul acordat de Guvernul Ciolacu

Bunele rezultate din prezent ale firmelor locale se datorează reluării programelor de sprijinire a mediului de afaceri sub Guvernul condus de Marcel Ciolacu. Astfel că mii de producători, magazine și cel puțin tot atâtea mici afaceri evoluează de la an la an.

Concret, un exemplu al succesului politicilor PSD de a spriini firmele locale este unul dintre cei mari producători de zahăr din România, Fabrica de Zahăr Premium Luduș. Producătorul român din județul Mureș va colabora, în acest an, cu peste 500 de fermieri, iar suprafața contractată de 8.800 de hectare va reprezenta în toamna acestui an o cantitate de zahăr 100% românesc de peste 65.000 tone. Pentru comparație, anul trecut compania a produs 25.000 de tone.

Planul de investiții a fabricii de la Luduș prevede inclusiv eficientizarea energetică din surse regenerabile, pentru un plus de performanță, dar și retehnologizare și modernizare pentru a putea susține o campanie de procesare de 4 luni, în acest an.

Partener real al mediului privat, PSD țintește o creștere a PIB de 50% în 4-5 ani

Partidul PSD va continua să stimuleze investițiile private care aduc plus-valoare prin noi scheme de ajutor, generând de trei ori mai mult în economie comparativ cu 2020-2021.

Aşadar, printr-un parteneriat real cu mediul privat și remunerarea corectă a muncii, se preconizează că în următorii 4-5 ani, PIB-ul României va ajunge la 500 miliarde euro (de la 325 miliarde euro în 2023), devenind astfel cea mai puternică economie din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește paritatea de cumpărare pe locuitor raportată la PIB.

Sursa – www.antena3.ro