Senatorul PSD Ioan Stan a adresat o solicitare de intervenţie ministrului Energiei, Virgil-Daniel Popescu

În data de 23- 03-2021, senatorul Ioan Stan se adresează astfel:
„Domnule Ministru,
Având în vedere situaţia existentă la Mina Crucea din judeţul Suceava, unde minerii s-au blocat în subteran pentru a-şi primi drepturile băneşti, vă solicităm să interveniţi de urgenţă pentru deblocarea situaţiei. Este de nepermis ca în România anului 2021 să nu se respecte contractul colectiv de muncă, îndeosebi într-un sector de exploatare minieră atât de sensibil ca cel din domeniul uraniului.
Am văzut că aţi reuşit să le plătiţi salariile restante pe ultimele două luni, dar acestora li se mai cuvin şi banii pentru suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi, pe care nu l-au primit de mai bine de un an de zile. Este jenant ca statul român să nu-şi poată respecta angajamentul faţă de aceştia, iar Ministerul pe care îl coordonaţi trebuie să acţioneze cât mai rapid pentru rezolvarea acestei probleme.
Prin urmare vă solicit să vă implicaţi în redresarea acestei situaţii pentru ca activitatea de la Mina Crucea, precum şi vieţile minerilor să revină la normal. Minerii de la Crucea desfăşoară activităţi în condiţii extreme şi în zone de risc sanitar ridicat meritând mai mult respect din partea unor funcţionari pentru care aceştia reprezintă numai cifre de moment, privite din scaunul unui birou călduţ.
De asemenea, subliniez faptul că închiderea acestei exploatări este una greşită din punct de vedere strategic şi vă solicit ca împreună cu specialiştii din ministerul pe care îl coordonaţi să găsiţi soluţii pentru a păstra acest sector minier deschis şi anii care vor urma. În fond este ultima mină de uraniu activă în România şi, odată închisă, vom pierde nu doar o mină, ci întreaga expertiză şi experienţă acumulate de-a lungul timpului precum şi posibilitatea de a mai forma alţi specialişti în acest domeniu. Luând în considerare domeniile în care poate fi folosit uraniul, considerăm că a renunţa complet şi la ultima exploatare de acest gen este o decizie nefericită pentru ţară indiferent costurile pe care trebuie să le suportăm.”
Senator, Ioan Stan








