Separatiștii sting lumina în Republica Moldova.

Separatiștii pro-ruși vor să lase Republica Moldova fără curent electric. Tiraspolul va livra numai 27% din consumul de curent, în loc de 70%, volum contractat anterior de autoritățile de la Chișinău.
Astfel că, așa-zisul președinte al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a transmis că, începând de luni, Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan va livra malului drept al Nistrului 27% din consumul de curent al țării, în loc de 70%, volum contractat anterior de autoritățile de la Chișinău.
Pro-rusul Vadim Krasnoselski susține că deși așa-zisele autorități transnistrene și-ar fi dorit să-și onoreze obligațiile contractuale „s-a ajuns la limită”, și din acest motiv se văd nevoite să reducă livrările de gaze către Centrala de la Cuciurgan, care produce curent pe bază de gaze.
În plus, acesta a avertizat Chișinăul că dacă va fi menținut același volum de gaze pentru regiunea transnistreană, în luna noiembrie cantitatea de energie electrică pentru malul drept ar putea fi de cel mult 23%.
”Nu ne-am pus drept scop limitarea furnizării de energie electrică către Republica Moldova, pur și simplu nu avem gaz. Aceștia sunt deja termeni comerciali între Cuciurgan, din cauza circumstanțelor apărute, și Republica Moldova. Am dat ordin ca în octombrie să fie îndeplinite obligațiile contractuale. Dar s-a ajuns la limită. Începând de luni, vom limita aprovizionarea cu gaze a Centralei de la Cuciurgan. În loc de 70% din pachet, vor rămâne 27% din exporturi. Dar apoi vine noiembrie. Dacă în noiembrie rămânem cu aceleași livrări de gaze ca în octombrie, atunci, ținând cont de sezonul de încălzire și de activitatea industriei, pachetul energetic pentru Moldova va fi de maximum 23%” a precizat Krasnoselski. citat de deschide.md.
Liderul separatist mai spune că pentru această situație vinovat este Gasprom.
Pe data de 30 septembrie, Chișinăul și Tiraspolul au încheiat un contract de livrare a 70% din consumul Republicii Moldova, dar pe 1 octombrie, Gazprom a redus livrările de gaze naturale către Republica Moldova cu 30%.
”Dacă nouă ni s-ar spus înainte de semnarea contractului că vor fi scăzute livrările de gaze cu 30%, atunci noi n-am fi încheiat un contract pentru 70%, dar cel mult pentru 40%” a spus Krasnoselski.
Liderul separatiștilor din Transnistria a convocat vineri, ședința ”Consiliul de securitate”, la care s-a pus în discuție situația din domeniul energetic din regiune. Astfel că, Tiraspolul a dispus introducerea stării de urgență în economie pe întreg teritoriu al regiunii.
După care separatiștii proruși au anunțat că centrala de la Cuciurgan nu va putea să livreze întregul volum de energie electrică pentru malul drept al Nistrului.
În această situație, Republica Moldova se bazează tot mai mult pe importul de energie electrică din România. Începând de luni, Chișinăul va cumpăra încă 100 de MWh de energie electrică din România, a transmis vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spînu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Așadar, țara noastră va livra Republicii Moldova 235 MWh.







