Soluţii oferite de Atelier AdHoc prin proiectul „Colector de cartier”

60

Din luna iunie, Atelier Adhoc, o echipă de proiectare din Bucureşti din domeniul designului şi arhitecturii formată din George Marinescu şi Maria Daria Oancea, participă, cu sprijinul ICR New York, la ECO Solidarity, proiect multidisciplinar – realizat, online, de către WantedDesign Manhattan împreună cu EUNIC New York ca parte a International Contemporary Furniture Fair -, care prezintă soluţii europene de arhitectură şi design ca răspuns la provocări sociale de natură ecologică şi medicală.

Selectat pe bază competitivă, proiectul românesc este inclus în secţiunea CLOSEUP, alături de alte proiecte valoroase din Europa şi întreaga lume, care, începând cu luna iunie, se vor reuni într-o expoziţie online, găzduită de site-ul wanteddesign.com.

Astfel, Atelier AdHoc prin soluţiile oferite în cadrul proiectul „Colector de cartier” arată utilizarea creativă a spaţiului existent şi a resurselor umane ale unui adăpost temporar pentru persoane fără locuinţă din cartierul bucureştean Pantelimon, în încercarea de a răspunde mai bine nevoilor celor care beneficiază de acest serviciu social. Aceste soluţii au fost discutate, alături de proiecte din Malta, Austria şi Cehia, în cadrul panel-ului „Proiectare empatică: spaţiu public şi impact social”, invitată specială fiind Adriana Blidaru, curatoare româno-americană şi editor-fondator al platformei Living Content.

Cele mai importante teme ale secţiunii CLOSEUP din acest an, explorează răspunsul solidar al arhitecturii şi designului la problemele ecologice curente, dar şi la cele medicale, cum e pandemia de Covid-19, pentru a oferi soluţii de amenajare a spaţiilor publice relevante din punct de vedere al sustenabilităţii şi sănătăţii comunitare.

În contextul ecologic  şi de mediu, cele opt proiecte prezentate sub egida EUNIC New York avansează diferite soluţii inovatoare, durabile şi empatice, care urmăresc să genereze un impact social pozitiv, utilizând materiale cât mai nepoluante. Dintre membrii EUNIC New York, asociaţia institutelor culturale din Uniunea Europeană a cărei preşedinţie este deţinută în prezent de România prin directorul ICR New York, Dorian Branea, mai sunt implicaţi în această iniţiativă Institutul Cultural Polonez, Forumul Cultural Austriac, Delegaţia Guvernului Flandrei, Wallonie-Bruxelles International, Centrul Cultural Ceh, Goethe-Institut şi Consiliul Maltez al Artelor.

Graţie acestei participări, ICR New York urmăreşte promovarea arhitecţilor şi designerilor români, oferindu-le o platformă de exprimare vizibilă şi oportunităţi de interacţiune şi colaborare cu posibili parteneri americani şi internaţionali. Mai mult, promovarea unor creatori care integrează în activitatea lor concepte ecologiste şi inclusive, menite să contribuie la ameliorarea unor probleme sociale şi să producă soluţii durabile, face parte din conceptul de programare al ICR New York, care rezonează cu problemele urgente ale timpului nostru, valorificând expresii cultural-artistice de relevanţă contemporană.

Mai multe detalii despre proiectul propus de către Atelier AdHoc găsiţi aici https://www.closeup.design/ecosolidarity-2021/atelieradhoc, dar şi toate proiectele desfăşurate de către Institutul Cultural Român din New York, pot fi acceste online, pe website, precum şi pe paginile de Facebook, Instagram sau YouTube.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata