Spania oferă ajutoare de 40.000 de euro pentru o casă în satele părăsite

Spania se luptă cu depopularea zonelor rurale și a lansat un plan agresiv pentru a atrage noi locuitori în satele părăsite. Trei regiuni autonome oferă ajutoare financiare substanțiale, care pot ajunge până la 40.000 de euro, pentru cei care decid să cumpere o casă departe de aglomerația urbană. Măsura vizează în special tinerii.
Aproape 3.000 de sate spaniole sunt deja complet abandonate.
O țară cu două viteze: prețuri prohibitive la oraș, sate pustii la țară
Cumpărarea unei case în marile zone metropolitane din Spania a devenit o misiune aproape imposibilă pentru mulți. Prețul pe metru pătrat a crescut constant, atingând maxime istorice în regiuni precum Insulele Baleare, Comunitatea Madrid și Țara Bascilor, arată o analiză a publicației 20minutos. Această presiune imobiliară îi forțează pe potențialii cumpărători să caute alternative mai accesibile. În același timp, Spania rurală se golește, cu aproximativ 5.000 de orașe și sate, având mai puțin de 1.000 de locuitori, expuse riscului de declin demografic.
Pentru a contracara acest fenomen, Guvernul central a creat un plan național. Acesta prevede subvenții de până la 10.800 de euro pentru persoanele sub 35 de ani care cumpără o locuință în municipalități cu mai puțin de 10.000 de locuitori.
Dar unele comunități autonome au considerat că acest ajutor nu este suficient.
La Rioja, Navarra și Cantabria: Zeci de mii de euro pentru o viață nouă la sat
Cea mai ambițioasă inițiativă vine din La Rioja. Prin intermediul Planului de Relansare, guvernul regional oferă granturi de până la 40.000 de euro în municipalitățile cu mai puțin de 500 de locuitori. Suma este considerabilă și poate acoperi până la 40% din prețul total al proprietății. Pentru a accesa fondurile, solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții: să aibă între 18 și 45 de ani, să demonstreze un venit limitat și să achiziționeze o proprietate a cărei valoare nu depășește 180.000 de euro.
Și Navarra se implică activ în repopularea satelor, oferind subvenții persoanelor cu vârsta sub 35 de ani care cumpără o casă în comune cu mai puțin de 5.000 de locuitori. Aici, ajutorul financiar este variabil, fiind cuprins între 2.800 și 25.280 de euro. Suma finală depinde de mai mulți factori, printre care venitul familiei și mărimea gospodăriei. Programul permite achiziționarea atât a locuințelor la preț de piață, cât și a celor subvenționate, cu condiția ca acestea să aibă certificat de ocupare și să respecte o limită de preț pe metru pătrat.
Cantabria este a treia regiune care a intrat în acest efort de revitalizare. Administrația regională completează programul de stat, oferind subvenții de până la 10.800 de euro, sumă ce reprezintă 20% din prețul de achiziție al locuinței.
Acest stimulent se adresează tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani. Ei trebuie să achiziționeze o locuință într-o municipalitate cu mai puțin de 10.000 de locuitori, iar prețul casei nu trebuie să depășească 120.000 de euro. Ca și în celelalte cazuri, eligibilitatea este condiționată de venit, care nu trebuie să depășească un plafon stabilit de autorități.









