Stelian Ion: Începerea activităţii Parchetului European

124

Stelian Ion ministrul Justiţiei a afirmat, marţi, că începerea activităţii Parchetului European este „un moment istoric pentru Uniunea Europeană şi pentru România”.

„Este un moment istoric pentru Uniunea Europeană şi pentru România, ca stat membru participant la cooperarea consolidată de instituire a Parchetului European. Aşteptările cetăţenilor europeni de la noua structură europeană sunt mari. Sunt convins că Procurorul-şef european şi echipa sa vor da dovada profesionalismului şi excelenţei, prin obţinerea unui track-record care să asigure o protecţie efectivă a intereselor financiare ale Uniunii. Voi continua să sprijin activitatea Parchetului European, conştient fiind că succesul acestuia depinde de strânsa şi eficienta colaborare a acesteia cu autorităţile naţionale competente, bazată pe încredere reciprocă”, a declarat Stelian Ion, citat într-un comunicat al Ministerului Justiţiei transmis AGERPRES.

Începând cu ziua de marţi, Parchetul European (EPPO) îşi începe activitatea operaţională în statele membre participante la cooperarea consolidată, în baza Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/856 a Comisiei din 25 mai 2021 de stabilire a datei la care Parchetul European îşi asumă atribuţiile de investigare şi de urmărire penală, precizează ministrul justiţiei.

Astfel, EPPO va putea investiga, în România şi în celelalte state membre participante, infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, sprijinit de autorităţile naţionale competente.

„România este unul dintre statele membre care a susţinut în mod constant Parchetul European, de la demararea negocierilor în Consiliul UE, pe baza propunerii de Regulament publicată de Comisie în iulie 2013. România s-a numărat, de altfel, printre statele membre iniţiatoare ale acestei forme de cooperare consolidată în 2017 şi, în cadrul discuţiilor ulterioare de la nivelul UE, pledând constant pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a noului organ jurisdicţional al Uniunii, cu asigurarea de resurse corespunzătoare şi dezvoltarea unei colaborări strânse cu autorităţile naţionale”, menţionează MJ.

În plan intern, România a efectuat o serie de demersuri legislative şi instituţionale în decursul ultimilor ani, pentru pregătirea acestui moment istoric. Au fost operate modificări legislative şi instituţionale pentru asigurarea punerii în aplicare a Regulamentului, au fost derulate proceduri de selecţie, atât pentru desemnarea Procurorului European pentru România, cât şi a candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat, primii şase fiind deja numiţi de Colegiul Parchetului European, se mai precizează în comunicat.

„O nouă procedură de selecţie pentru ocuparea celorlalte posturi de procurori europeni delegaţi a fost demarată la 26 mai. Aceste demersuri au fost însoţite de măsuri de natură practică, logistică, menite să sprijine derularea activităţii operaţionale în patru locaţii: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara”, arată Ministerul Justiţie.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata