Două persoane și-au pierdut viața, vineri, 9 decembrie într-un accident rutier produs pe DN 6, în judeţul Mehedinţi. Traficul în zona municipiului Drobeta-Turnu Severin este complet blocat.
Asadar, accident rutier mortal, pe DN6, în zona viaductului Padina, între Drobeta Turnu Severin și Orșova. Două persoane au decedat în urma impactului. Conform informatiadeseverin.eu, este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani şi fiul lui, de 37 de ani.
Astfel că, autoturismul Dacia Logan, înmatriculat în Timiş şi în care se aflau cei doi bărbaţi, s-a ciocnit frontal cu un camion. În urma impactului şoferul autoturismului și pasagerul din dreapta au decedat pe loc. Victimele sunt din Orșova (șoferul – 65 de ani, iar pasagerul – 37 de ani).
„În aceste momente, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin intervin cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de lucru cu apă și spumă la un accident rutier, produs pe DN 6, în zona Viaductului Pădina. La locul evenimentului au fost mobilizate și două echipaje ale SAJ. În accident sunt implicate două autovehicule: un autotren și un autoturism. Pompierii acționează pentru extragerea a două victime blocate în autoturism.”, informează ISU Mehedinți.