Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Externe

Tensiune maximă în Caraibe: navele americane pregătite să lovească Venezuela Surse militare vorbesc despre un atac „iminent”

Ioana Matei ·
profimedia-1022674248.jpg

Situația din Caraibe escaladează rapid, după ce Statele Unite au amplasat nave de război la distanță de atac față de Venezuela, semn că o intervenție militară ar putea începe în scurt timp. Imagini din satelit confirmă prezența portelicopterului USS Iwo Jima și a distrugătorului USS Gravely, ambele poziționate în proximitatea apelor venezuelene.

Surse militare citate de Miami Herald afirmă că „atacul este doar o chestiune de ore sau zile”, vizând obiective considerate de Washington drept „laboratoare de droguri controlate de regimul Maduro”.

Tensiune maximă în Caraibe: navele americane pregătite să lovească Venezuela

Administrația Donald Trump ar fi aprobat deja lovituri aeriene asupra instalațiilor militare din Venezuela, conform unor surse citate de Miami Herald și Wall Street Journal. Aceste operațiuni ar reprezenta noua etapă a campaniei împotriva cartelului de droguri Soles, considerat de autoritățile americane o rețea internațională condusă chiar de președintele venezuelean Nicolás Maduro, cu sprijinul apropiaților săi din structurile de putere.

Țintele vizate de armata americană

Surse citate de publicațiile americane susțin că loviturile ar putea începe în câteva zile, sau chiar ore, și ar avea drept scop „decapitarea ierarhiei cartelului”. Oficialii americani estimează că organizația exportă anual aproximativ 500 de tone de cocaină, distribuite între Europa și Statele Unite.

Deși nu este confirmat dacă Maduro însuși este o țintă directă, o sursă a declarat că „Maduro este pe cale să se trezească prins în capcană și ar putea descoperi în curând că nu poate părăsi țara, chiar dacă ar decide să o facă”.

Recompense record pentru liderii regimului de la Caracas

Administrația americană a dublat recompensa pentru capturarea lui Nicolás Maduro, suma ajungând la 50 de milioane de dolari – cea mai mare din istoria programelor federale de recompense. Alte 25 de milioane de dolari sunt oferite pentru prinderea unora dintre principalii săi locotenenți, printre care ministrul de interne Diosdado Cabello, acuzat că ar coordona operațiunile cartelului.

„Ce este și mai rău pentru el, acum există mai mulți generali venezueleni dispuși să-l captureze și să-l predea, fiind pe deplin conștienți că una este să vorbești despre moarte și alta este să o vezi venind”, a declarat o sursă apropiată investigației.

Printre figurile vizate de acuzațiile SUA se numără și ministrul apărării Vladimir Padrino López, suspectat de implicare directă în traficul internațional de droguri.
Potrivit Miami Herald, operațiunea militară americană ar putea începe în orice moment, în funcție de ordinul președintelui Trump, ceea ce ar marca una dintre cele mai grave crize militare din regiune din ultimele decenii.